Un document recent transmis diplomaților americani marchează o ruptură de tradiția politică a Statelor Unite din ultimele opt decenii. Sub semnătura secretarului de stat Marco Rubio, diplomații SUA din întreaga lume au fost instruiți să nu mai comenteze în niciun fel corectitudinea alegerilor din alte țări, decât dacă există un interes de politică externă „clar și puternic”. Iar atunci când o reacție oficială este totuși considerată necesară, „mesajul nostru trebuie să fie scurt, axat pe felicitarea candidatului câștigător și, când este adecvat, pe interesele împărtășite de politică externă”.
.
Nu asistăm la o simplă ajustare de ton, ci la o schimbare de paradigmă. De la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial încoace, Statele Unite au construit și promovat ideea că sunt liderul „lumii libere” – un actor global care nu doar susține democrația, ci o apără activ, simbolic și, uneori, cu prețul intervențiilor dure. Au făcut din alegerile libere, din statul de drept și din drepturile omului piloni ai propriei legitimități globale.
.
Astăzi, însă, Washingtonul le transmite ambasadelor sale: „Mesajele ar trebui să evite exprimarea de opinii privind corectitudinea sau integritatea procesului electoral, legitimitatea lui, sau valorile democratice ale ţării în chestiune”. Acceptă SUA tacit sfârșitul unei epoci – cea de hegemon nu doar economic sau militar, ci și simbolic? În lumea postbelică, supremația americană nu s-a exprimat doar prin forță, ci și prin poziționarea constantă ca arbitru moral al democrației globale.
.
Sigur, există o logică pragmatică în spatele acestei decizii: într-o lume multipolară, în care aliații devin tot mai diverși, iar rivalii, tot mai vocali, pozițiile ferme privind alegerile altora pot crea tensiuni inutile. Însă tocmai aici se află întrebarea esențială: dacă nu America va mai vorbi despre democrație, atunci cine o va face?
