Discursul lui Donald Trump despre Starea Uniunii a fost, în stilul deja clasic al președintelui american, nu o dare de seamă. A fost în schimb un preludiu al campaniei electorale la care vom fi martori în acest an – și care, pentru prima oară de la revenirea sa la putere, îl pune pe Trump în postura celui care are mai mult de pierdut decât de câștigat.

.

Alegerile parțiale din noiembrie nu sunt o formalitate, ci o miză existențială pentru un președinte cu o rată de aprobare care stagnează la cote îngrijorătoare, la doar un an din al doilea său mandat. Trump ar putea pierde majoritatea republicană în cel puțin o cameră a Legislativului – o perspectivă care, dacă se materializează, ar însemna practic începutul sfârșitului domniei sale. Iar semnalele din opinia publică sunt clare și coerente: americanii spun nu doar că politicile de migrație au mers prea departe, ci și că economia nu merge nici pe de parte atât de bine pe cât li s-a promis.

.

Ce face Trump în fața acestei amenințări? Ce știe să facă cel mai bine: găsește vinovații, minte prin omisiune și construiește, încă de pe acum, planul B.

.

Discursul din Congres a fost, în esență, un atac în rafală la adresa democraților. I-a acuzat că sunt nebuni pentru că n-au vrut să se ridice în picioare să-l aplaude. I-a portretizat ca anti-americani, de neales, distrugători de țară. E un clasic din manualul trumpist: când n-ai argumente solide în apărarea propriului bilanț, arată dușmanul și fă-l suficient de mare și de înspăimântător încât să nu mai rămână loc pentru alte întrebări.

.

Și nu a rămas. În loc să le vorbească americanilor despre ceea ce îi preocupă cu adevărat – reducerea costului vieții, prețurile din magazine, dobânzile la credite – Trump le-a vorbit despre orice altceva. Sau, mai exact, despre o versiune a realității pe care a construit-o cu grijă: o Americă în care economia „răcnește ca niciodată până acum”, benzina e ieftină, ratele ipotecare scad, medicamentele devin accesibile, iar bursa crește atât de frumos încât „milioane și milioane de americani câștigă”. O poezie. O minciună frumoasă care nu acoperă, însă, o realitate urâtă.

.

Circa 4 din 10 americani aprobă modul în care Trump gestionează economia. Patru. Iar ceea ce le spune președintele s-ar putea să fie în disonanță completă cu ce trăiesc ei în fiecare zi, la raft ori la bancă. Dacă distanța dintre discurs și experiență se menține până în noiembrie, democrații au o deschidere reală. Dar Trump are un plan și pentru ipoteza în care pierde. Și acesta e, poate, cea mai îngrijorătoare parte a întregului discurs.

.

Președintele a evocat SAVE America Act – legea care, teoretic, obligă cetățenii americani să-și dovedească cetățenia cu documente pentru a vota, dar care, în practică, limitează accesul la urne pentru zeci de milioane de americani eligibili. Nu e o lege de securitate electorală. E o lege de inginerie a electoratului. Iar contextul în care Trump o promovează spune tot. El încă mai crede – sau, mai degrabă, susține public – că alegerile din 2020 i-au fost furate, deși nicio instanță, nicio anchetă și nicio dovadă nu a confirmat vreodată această afirmație. Și totuși, ea rămâne piatra de temelie a narativului său. De ce? Pentru că îi oferă infrastructura necesară pentru a contesta orice rezultat care nu îi convine.

.

Trump a spus-o explicit în același discurs: „Politica democraților e atât de rea, încât singurul mod în care ar putea fi aleși este prin fraudă.” E o propoziție pe cât de meschină, pe atât de gravă. Nu opinie politică, ci acuzație premeditată, plasată strategic înainte de scrutin, care îl pregătește pe Trump – și baza sa electorală – să nu recunoască un eventual rezultat nefavorabil. E planul B scris cu litere mari, în direct, în fața Congresului.

.

Cine îl va opri să declare și aceste alegeri furate, dacă republicanii pierd Camera sau Senatul?

.

Trump continuă să fie Trump. Manipulează, intimidează, acuză… într-un cuvânt, pregătește terenul pentru bătălii pe care le anticipează. Rămâne în sarcina democraților să oglindească în mod corect acțiunile președintelui, să dezvăluie mecanismele acestui joc și să ofere americanilor o alternativă credibilă și reală la îngrijorările lor – nu la cele inventate la Washington, ci la cele trăite la masa de bucătărie, în fiecare seară. Altfel spus, ce s-a zis odată în campania lui Bill Clinton ar trebui să li se repete democraților azi: It’s the economy, stupid!