De azi a intrat în vigoare încă o soluție „curajoasă” a statului român de a-și rezolva problemele de bani: te taxează când ești bolnav. Între 1 februarie și 31 decembrie 2027, dacă te lovește o problemă medicală, prima zi de concediu medical este, oficial, problema ta. Nu contează dacă e o răceală de o zi sau o boală care te scoate din circuit o lună. Prima zi nu ți-o plătește nimeni. Nici statul, nici angajatorul. Ești bolnav? Plătești.
.
Să luăm un caz banal. Te îmbolnăvești și ai nevoie de o singură zi de concediu medical. Ghinion. Dacă ai nevoie de șase zile, iarăși ghinion… dar pentru angajator. Pentru tine prima zi e pe zero, cum am stabilit, iar zilele 2-6 sunt plătite de angajator; statul intră în schemă abia din ziua a șaptea, dacă ai „norocul” să fii bolnav atât de mult timp. Cu alte cuvinte, statul s-a degrevat de plata unei săptămâni de concediu medical, mutând nota pe umerii tăi și ai angajatorului tău.
.
Explicația oficială, cel puțin pentru ziua 1 neplătită, este că românii „abuzează” de concedii medicale. O poveste convenabilă, spusă pe ton moralizator, ca să justifice o măsură care lovește în toată lumea. Dacă abuzul e problema, apare o întrebare: de ce e pedepsit și pacientul care stă 10 zile în concediu medical, deci evident bolnav? De ce nici lui nu i se plătește prima zi?
.
Și încă o întrebare, și mai incomodă. Dacă există abuzuri, ele se fac doar de către pacienți? Sau cu colaborarea medicilor care semnează concedii medicale nejustificate? Dacă problema e acolo, de ce nu s-a umblat țintit acolo, în loc să se aplice un abuz generalizat asupra tuturor pacienților?
.
Și aici e interesant. S-a și umblat, s-a și abuzat: OUG-ul introduce controale făcute de Casele de Asigurări de Sănătate, din proprie inițiativă sau la cererea angajatorilor (motivați de faptul că trebuie să scoată alți bani din buzunar), pentru a verifica durata concediilor, corectitudinea certificatelor și concordanța cu diagnosticul. Măsurile de control ar trebui să rezolve problema abuzurilor, nu? Sau e mai convenabil să și taxezi, mai ales când ești presat să reduci deficitul?
.
Nimeni nu neagă că abuzurile existau și că trebuia făcut ceva în privința asta. Dar folosirea lor ca motivație de taxare indirectă a cetățenilor și a mediului privat e subțire. Se vede sub ea mesajul statului, clar și brutal: boala nu mai e o problemă de sănătate, ci una de buget – și al tău și al statului. Te-ai îmbolnăvit? Tu plătești.
