Omenirea se prăbușește înapoi în timp, pacea și cooperarea – fundamentul pe care oamenii și-au construit civilizația de astăzi – se năruie, iar „omul recade spre animal” – Este avertismentul jurnalistului Cristian Tudor Popescu, potrivit căruia președintele Statelor Unite vrea să împartă cu Vladimir Putin, liderul Rusiei, țările Europei la bucată.
Singura lege validă într-o lume ai cărei stăpâni cred doar în legea forței, continuă CTP, este cea a raportului de forțe bazat de armate, în care cei slabi se supun celor puternici sau mor.
Fragment din articolul de opinie semnat de CTP:
După 250 de ani, planeta se întoarce – democratic! – la ordinea dictatorială naturală a haitei: cei slabi se supun celor puternici sau mor. Omul recade spre animal.
Singura șansă a României suverane: să încerce să convingă Washingtonul că îi suntem buni la ceva, ca să ne țină prin curte. Toată filosofia libertății și dreptății se reduce acum la o propoziție, tot strămoșească: oricum ar fi, America e un boier mai bun decât Rusia.















