Guvernul a aprobat astăzi continuarea programului de fertilizare in vitro prin care 10.000 de cupluri sau femei singure vor primi un ajutor financiar de până la 15.000 de lei.

.

Este o veste mult așteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Suma este identică cu cea de anul trecut, ceea ce înseamnă că avem fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro. Prin implementarea acestui program, ne angajăm să sprijinim în mod echitabil atât familiile, cât și persoanele singure care își doresc să devină părinți, dar se confruntă cu probleme de infertilitate, oferind o șansă reală pentru întemeierea unei familii. Infertilitatea poate fi o sursă profundă de suferință emoțională și anxietate, iar prin acest demers contribuim la diminuarea impactului emoțional negativ și la creșterea numărului celor care își pot împlini visul de a deveni părinți, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

.

Ajutorul financiar de 15.000 lei de care vor putea beneficia femeile cu vârste între 20 și 45 de ani va fi împărțit în două vouchere: 5.000 lei pentru achiziționarea de medicamente și 10.000 lei pentru acoperirea procedurilor medicale.

.

O altă măsură aprobată de Guvern este ajutorul pentru mamele din medii vulnerabile, care vor primi tichete electronice în valoare de 2.000 de lei pentru achiziționarea de scutece, produse de igienă sau articole sanitare și medicale pentru nou-născuți.

..