Campania pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie a fost un manual de cum să nu faci politică. O cursă în care proiectele au încăput pe un colț de afiș, iar restul spațiului a fost rezervat pentru zvonistică, țipete, prejudecăți și sondaje aruncate pe piață ca să tulbure, în loc să lămurească.
.
Marea miză? Votul negativ. Unii nu s-au obosit să încerce să fie aleși pentru ce pot face, ci s-au concentrat pe arătatul cu degetul către rivali: „mai răi”, „mai proști”, „mai penali”, „mai putiniști”, „mai pesediști”, „mai din sistem”, „mai orice”. Alege-mă pe mine, că ceilalți sunt dezastrul – acesta a fost programul lor electoral, în esență.
.
Alții au încercat să construiască o platformă pozitivă, să vorbească despre proiecte, dar s-au trezit și ei imediat trași în mlaștina acuzațiilor. Propunerile au fost înecate în zgomot. În loc de dialog, circ. În loc de argumente, prejudecăți și scandal.
.
Mai toți de pe primele locuri din sondaje au încercat și alt truc: lipirea de cineva mai mare. Un fel de brand de lux purtat pe piept ca să nu se mai uite nimeni la cine e în spatele etichetei: fie Nicușor Dan, fie Ilie Bolojan, fie Călin Georgescu, fie George Simion – „influencerii politici”, folosiți pe post de garanții morale.
.
Am avut parte, e drept, și de câteva discuții decente, câteva prezentări de proiecte – dar s-au înecat în restul zgomotului electoral și numai cine a vrut să audă chiar a auzit ceva. Iar din campanie a lipsit și de această dată ceva esențial: dezbaterea electorală. Moștenirea nefericită a lui Klaus Iohannis, care a decis odată că în democrația românească dezbaterile sunt opționale.
.
Da, nu mai sunt campaniile ce-au fost: se folosesc aceleași mecanisme vechi de scandal și manipulare dintotdeauna, dar astăzi sunt mai brutale și mai transparente cu ceea ce sunt și ce vor. N-avem viziune, dar avem etichete. Nu contează atât de mult programele, cât contează acuzațiile.
.
Nu mai sunt campaniile ce-au fost: altădată încercau să pară campanii. Astăzi nu-și mai dau osteneala.
