FMI: PROGRESUL ECONOMIC AL ROMÂNIEI, EXTRAORDINAR
Progresul economic al României este extraordinar, susține Geoff Gottlieb, reprezentantul Fondului Monetar Internațional pentru statele din Europa Centrală și de Est. La această oră, România se află la același nivel al venitului pe cap de locuitor cu cel al Coreei de Sud din urmă cu 15 ani, iar ritmul de creștere este același. HOTNEWS
..
ROMÂNIA, CEL MAI IMPORTANT PORT DE LA MAREA NEAGRĂ
Portul Constanța a devenit cel mai important port de la Marea Neagră la ora aceasta, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit căruia, de la începutul războiului din Ucraina, România și-a crescut capacitatea Portului Constanța, a Portului Galați și a Canalului Sulina. „Prin măsurile luate a fost posibilă tranzitarea prin România a peste 70 de milioane de tone de mărfuri din care mai mult de 55 de milioane de tone au fost cereale si produse agricole”, a precizat ministrul. NEWS.ro
..
AVEM CEL MAI MARE DEFICIT DE CONT CURENT DIN UE
România a avut cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană în cel de-al treilea trimestru al anului trecut, arată Eurostat, Oficiul European de Statistică. Acesta s-a ridicat la 9 miliarde de euro, în creștere de la 7,7 miliarde în Q2 2024. ECONOMEDIA
..
DEFICITUL COMERCIAL, CREȘTERE DE APROAPE 18%
Deficitul balanței comerciale a țării noastre (diferența dintre exporturi și importuri) a crescut cu aproape 18% în primele 11 luni din 2024, ajungând la peste 30 miliarde de euro. Exportăm cel mai mult în sectorul de mașini și echipamente de transport, dar tot aici importăm cel mai mult. MEDIAFAX
..
ROMÂNII CHELTUIESC PE LUNĂ MARE PARTE DIN VENITURI
Venitul mediu al unei gospodării din România a fost de 8.255 lei în al treilea trimestru din 2024. Cheltuim însă aproape tot ce ne intră în buzunar, valoarea cheltuielilor lunare fiind de 7.012 lei în aceeași perioadă de timp, a transmis Institutul Național de Statistică. Cele mai mici cheltuieli lunare sunt acordate educației – doar 0,3% din venitul lunar. G4MEDIA
..
OMV PETROM A SEMNAT CU GERMANIA PENTRU EXPORTUL DE GAZE
Ministerul Energiei a confirmat acordul semnat de OMV Petrom pentru exportul gazelor din Marea Neagră către Germania. „Reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanță strategică pentru țara noastră și pentru Europa”, au transmis reprezentanții instituției într-un comunicat de presă. TVR INFO
..
CEL MAI MARE PARC FOTOVOLTAIC DIN UE SE CONSTRUIEȘTE ÎN ARAD
Autoritățile locale au finalizat toate procedurile și au emis toate autorizațiile necesare pentru construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, la Arad. Investiția este estimată la 800 de milioane de euro și se va face pe o suprafață de peste 1.000 de hectare. LIBERTATEA
..
ROMÂNIA, CEL MAI MARE PRODUCĂTOR DE BATERII DE STOCARE DIN CEE
Țara noastră a devenit cel mai mare producător de baterii de stocare din Europa Centrală și de Est datorită investițiilor în tehnologie de ultimă generație, potrivit ministrului Economiei, Bogdan Ivan, care a făcut declarația cu ocazia vizitei efectuate alături de vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, la fabrica de baterii litiu-ion Prime Batteries Technology – o investiție de 250 de milioane de euro care se pregătește să devină cea mai mare unitate de producție de baterii din UE. ADEVĂRUL
..
SALARIUL MINIM NET (ÎN MÂNĂ), EVOLUȚIE SPECTACULOASĂ ÎN ULTIMII 20 DE ANI
Salariul minim net (în mână) este de peste 10 ori mai mare astăzi decât în urmă cu 20 de ani, după ultima majorare decisă de Guvern. În 2025, salariul minim net a ajuns, astfel, la 2.574 lei, o creștere spectaculoasă de la doar 256 lei în 2005. MEDIAFAX
..
PREMIERĂ ISTORICĂ: FORD A PRODUS +250.000 MAȘINI ÎNTR-UN AN
Uzina Ford din România a produs în 2024, pentru prima dată în istorie, peste 250.000 de automobile – autoturisme și LCV. Față de anul 2023, compania și-a majorat producția cu 31%. E posibil să vedem rezultate istorice pentru toată industria auto românească, odată cu publicarea cifrelor și de către Dacia. PROFIT.ro
Sursă foto: unsplash.com













