Într-un interviu cu Laura Codruța Kövesi pentru Context.ro, ea zice că e ceva aproape poetic în felul în care România reușește să fie campioană europeană la evaziune fiscală.
Când toți ceilalți joacă șah, noi încă ne certăm cine a furat piesele.
Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al Parchetului European, o spune fără floricele: România are cea mai mare evaziune la TVA din Uniune — peste 30%, adică miliarde care se evaporă anual din bugetul de stat. Dar ce e și mai absurd e că statul pare să nu vadă, să nu audă și, mai ales, să nu vrea.
.
TVA-ul fantomă – În patru ani, Parchetul European a deschis doar 12 cazuri de fraudă cu TVA în România. Douăsprezece.
O țară întreagă, o mare economie gri, și doar o duzină de dosare.
Mai grav: aproape toate informațiile au venit din alte state europene, nu din România. ANAF, instituția care ar trebui să fie gardianul fiscalității, a trimis doar trei sau patru sesizări într-un an.
Kövesi glumește amar: „a crescut cu 300% față de anul trecut” — doar că a crescut de la zero.
.
Portul Constanța, cel mai curat din lume – România are un port uriaș, o poartă spre lume, spre comerț, spre bani.
Și, aparent, e cel mai curat port din Europa — pentru că, spune Kövesi, „n-am primit nicio sesizare despre infracțiuni vamale”.
Într-un loc unde zilnic trec containere pline de marfă, bani și influență, statul n-a găsit nimic suspect.
Ori am inventat brusc sfințenia economică, ori cineva ține ochii larg închiși.
.
9 miliarde de euro lipsă și nicio explicație – România pierde 9 miliarde de euro pe an doar din TVA neîncasat.
Și nu, nu de la vânzătorul de pufuleți.
Kövesi o spune clar: evaziunea adevărată e în „mari platforme de vânzări online” și „companii cu venituri serioase”.
Dar statul preferă să verifice buticul de la colț, unde cel mult se vinde înghețată, nu scheme fiscale transfrontaliere.
Cineva nu detectează.
Sau detectează, dar nu raportează.
„Pentru mine nu există altă explicație”, zice Kövesi.
„Nu le pasă. Sau nu vor.”
.
Legea care iartă hoția – Kövesi a criticat o lege care le permite celor prinși cu evaziune să plătească prejudiciul și să plece acasă.
Fără dosar penal, fără rușine publică.
„Foarte bine”, spun politicienii. „Statul încasează bani.”
Numai că frauda crește, deficitul de TVA explodează, iar evazioniștii învață că a fura e rentabil.
Dai înapoi un milion, păstrezi zece.
O afacere excelentă, dacă nu-ți pasă de etică.
Și, aparent, nimănui nu-i pasă.
.
Un sistem care nu vrea să se prindă – Kövesi n-o spune cu nervi, dar se simte oboseala:
„Sunt instituții care pot detecta fraudele, dar nu o fac.
Noi putem ajuta, dar nu suntem glonțul de aur.
Treaba noastră nu e să deschidem containere, ci să anchetăm.”
Doar că în România, prea mulți preferă să nu ancheteze.
E mai ușor să lași lucrurile să curgă, să nu superi pe nimeni, să aștepți pensia specială.
Până la urmă, de ce să suni la Parchetul European când poți să închizi ochii și să mergi la mare?
.
România are un port „curat”, un ANAF „ocupat” și un stat „sărac” din cauze perfect identificabile, dar neasumate.
Evaziunea nu e o fatalitate. E o alegere.
Și până nu o recunoaștem, o vom plăti în taxe, scumpiri și ipocrizie.
Cum zicea Kövesi: „Nu le pasă. Sau nu vor.”
Iar între cele două, diferența e doar morală.
Rezultatul e același: 9 miliarde de euro dispăruți, în fiecare an, într-un port prea curat ca să fie adevărat.
