CINE FACE FRAUDĂ CU TVA ÎN ROMÂNIA? KOVESI ARATĂ CU DEGETUL SPRE MAFIA ITALIANĂ ȘI CHINEZĂ

Procurorul european Laura Codruța Kovesi a lansat un avertisment fără precedent către cei care fac fraudă cu TVA în România, vorbind, cu subiect și predicat, despre modul lor de operare și, cel mai important, nominalizându-i pe cei responsabili – Mafia italiană și cea chineză sunt implicate în aceste mecanisme infracționale, dezvăluie procurorul șef al Parchetului European într-un interviu pentru Libertatea – și, chiar dacă nu o spune, cel mai probabil alături de parteneri din România. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

CE PREVEDE REFORMA PENSIILOR SPECIALE PROPUSĂ DE BOLOJAN

Premierul Ilie Bolojan a prezentat astăzi măsurile de reformare a pensiilor speciale din Justiție, anunțând creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și scăderea pensiilor pe care le primesc aceștia la 70% din ultimul salariu net. Potrivit prim-ministrului, propunerile înaintate azi de Executiv respectă legislația în vigoare și deciziile anterioare ale Curții Constituționale, obstacol tradițional în orice încercare de reformă a sistemului de pensionare a procurorilor și judecătorilor. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

INVESTIȚIE MASIVĂ ÎN VRANCEA: SE VOR ÎNFIINȚA MII DE LOCURI DE MUNCĂ

UMB Holding, compania deținută de familia Umbrărescu, și-a exprimat oficial intenția de a face o investiție majoră în județul Vrancea, pentru a construi un parc industrial de 600 de hectare în parteneriat cu autoritățile județene. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

DAVID POPOVICI, DUBLU CAMPION MONDIAL LA 200 DE METRI LIBER

Înotătorul român David Popovici (20 de ani) a cucerit aurul la proba de 200 de metri liber la Campionatul Mondial de Natație din Singapore, obținând al doilea său titlu mondial în această probă, după cel câștigat în 2022. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

AJUTORUL DE ȘOMAJ AR PUTEA FI OFERIT DOAR 6 LUNI

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că s-ar putea reduce perioada de acordare a ajutorului de șomaj la maximum 6 luni, față de durata actuală, care poate ajunge până la 12 luni în funcție de stagiul de cotizare. Măsura ar urma să fie inclusă într-un pachet legislativ pe care Executivul îl va prezenta în această toamnă. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

BANII, MĂSURA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI

Nici bine nu se estompase ecoul anunțului făcut de premierul Ilie Bolojan privind reforma pensiilor speciale ale magistraților, că CSM, garantul independenței Justiției, a sărit indignat să strige că măsurile propuse de Guvern sunt un atac la independența Justiției. Ce i-a supărat atât de tare pe procurori și judecători? Faptul că trebuie să se pensioneze la aceeași vârstă ca românul de rând, să muncească nu doar 25 de ani, ci 35 și că pensia le scade la 70% din ultimul salariu primit în mână (acum pot primi maximum 100% din ultimul salariu net, circa 5.000 de euro pensia medie). Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

TRANSPARENȚĂ TOTALĂ ÎN SPITALE

„O transparență cum n-a fost niciodată în Sănătate”, promite ministrul de resort, Alexandru Rogobete, care a anunțat că, din această toamnă, spitalele din România vor fi obligate să publice pe site-urile proprii informații privind fondurile sau angajații. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

NICUȘOR DAN NU-ȘI ADUCE AMINTE DACĂ A DAT ȘPAGĂ

„Nu-mi aduc aminte” – Acesta a fost răspunsul președintelui României, întrebat azi dacă a dat vreodată „șpagă de supraviețuire, ca domnul Anastasiu, sau pentru a scăpa de șicanele poliției, ca domnul Bolojan, sau orice alt tip de șpagă inocentă și eventual prescrisă”. Nicușor Dan a susținut în conferința de presă organizată astăzi și că nu a știut despre șpaga plătită de Dragoș Anastasiu. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

VENITURILE AU CRESCUT MAI MULT DECÂT CHELTUIELILE ÎN ULTIMUL AN

Veniturile medii lunare ale unei gospodării din România au fost de 9.148 lei în primele trei luni ale acestui an, cu 13,7% mai mari decât în aceeași perioadă din 2024. În schimb, cheltuielile medii lunare au fost de 7.667 lei pe o gospodărie, mai mari cu 12% față de anul precedent, potrivit Institutului Național de Statistică. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

.

ROMÂNIA, PESTE MEDIA UE LA ABSORBȚIA FONDURILOR EUROPENE

Nivelul de absorbție a fondurilor europene în România este de 16,3%, semnificativ peste media Uniunii Europene, de 11,4%, iar în acest moment sunt peste 5.800 de proiecte în implementare, potrivit datelor prezentate de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Citește articolul pe BREVIAR.ro!

..