Pe cât de spectaculoasă e victoria studenților care au pus capăt celor 12 ani de domnie ai lui Aleksandar Vučić, pe atât de dificil e momentul în care se află acum câștigătorii alegerilor generale din Serbia. Duminică, niște studenți au reușit ce opoziția n-a putut face în mai bine de un deceniu: să învingă un lider care și-a construit puterea acaparând instituțiile statului, controlând o mare parte a presei și împărțind societatea în tabere ireconciliabile. După ce va trece euforia victoriei însă, Lista Studenților va trebui să răspundă la o întrebare mult mai grea decât cea care le-a deschis porțile țării: cum vor guverna?
.
Pe cât de mari sunt speranțele și așteptările votanților care au adus la putere mișcarea pornită în urmă cu doi ani, odată cu prăbușirea acoperișului unei gări care a luat viața a 16 oameni, pe atât de vagi sunt ideile celor care au primit de la ei o majoritate absolută în Parlament. Și tocmai asta e problema.
.
Oamenii nu i-au ales pentru planul lor de conducere a Serbiei – nu au unul concret – și nici măcar pentru aleșii de pe liste, care în mare parte au experiență în orice altceva în afară de cum să conducă o țară: sunt acolo fermieri, profesori universitari, chirurgi, actori, chiar și un rapper. Nu. Sârbii au votat să cadă sistemul corupt. Doar că au reușit să reteze doar un cap. Cu restul trebuie să se lupte acum o mână de idealiști neexperimentați, nu doar ca să facă reformele pe care votanții le cer și nu doar ca să țină țara pe linia de plutire, ci chiar să o ridice..
Așa că ce au de făcut noii sosiți nu e deloc simplu:
Pe plan intern, trebuie mai întâi să demonstreze că pot face mai mult decât Vučić, căruia susținătorii îi recunosc și acum modernizarea țării, construcția de autostrăzi și căi ferate și creșterea nivelului de trai. Apoi trebuie să desfacă, una câte una, legăturile prin care fostul președinte și-a subordonat instituțiile statului, să arate că lupta împotriva corupției nu rămâne doar o promisiune și să găsească bani pentru educație, sănătate și politici sociale.
Pe plan extern, e și mai complicat. Vučić a jonglat ani întregi între Uniunea Europeană, Rusia și China, încercând să obțină câte ceva de la fiecare fără să supere prea tare pe nimeni. Serbia își dorește oficial să intre în UE, dar apropierea de Bruxelles a mers suficient de încet încât să nu-i strice relațiile cu Moscova și Beijingul. Acum, studenții trebuie să decidă ce drum urmează: spre Uniunea Europeană, cel mai mare partener comercial și principalul susținător financiar al Serbiei, sau să păstreze echilibrul cu Rusia, aliatul tradițional de la care primește cea mai mare parte a gazelor, și China, unul dintre marii investitori în economia sârbă. Și asta fără să uităm de relațiile complicate cu vecinii, mai ales Bosnia și Herțegovina și Croația, într-o regiune în care rănile războaielor din anii ’90 sunt departe de a se fi vindecat.
.
Iar peste toate acestea, noii guvernanți vor avea de înfruntat un adversar pe care victoria de duminică nu l-a scos din joc. Vučić nu pleacă nicăieri. Se mută doar în opoziție, de unde va putea să taxeze fiecare greșeală, fiecare promisiune încălcată și fiecare ezitare a unei guvernări care nu are nici oamenii, nici experiența necesară pentru a conduce o țară. Studenții au reușit să unească o țară împotriva unui om. Acum trebuie să demonstreze că o pot ține unită și fără el.
