Marți seara, un bărbat de 41 de ani a plâns atât de tare încât și-a trezit fiica. Nu murise nimeni. Nu-l părăsise nimeni. OpenAI publicase răspunsurile la întrebările la care el lucra de ani de zile. Bărbatul e Hugo Duminil-Copin. Medalia Fields în 2022, cea mai mare distincție din matematică, pentru felul în care a descifrat momentul exact în care un sistem își schimbă starea. Și totuși, în fața Societății Matematice a Franței, a spus-o pe șleau: „Mi-au anihilat domeniul de cercetare.”
.
Pe 6 octombrie, OpenAI a pus pe GitHub 722 de manuscrise, grupate în 372 de teme: teoria numerelor, logică, probabilități, topologie, informatică teoretică. Toate scrise de un model intern, nelansat public, care a lucrat în medie trei ore la fiecare rezultat. A doua zi, compania a retras trei lucrări și a corectat alte paisprezece. Niciuna nu a trecut prin recenzia altor matematicieni. Cam jumătate vin cu demonstrații verificate automat. Șaisprezece ating direct domeniul lui Duminil-Copin, cu peste 3.500 de pagini numai pe subiectele lui. Și nu e singurul.
.
Steven Strogatz, de la Cornell, probabil cel mai iubit promotor al matematicii din America, a izbucnit în plâns vorbind cu WIRED. „Sunt cu adevărat îngrozit.” Terence Tao, considerat de mulți cel mai mare matematician în viață, a anunțat sfârșitul epocii romantice a matematicii, epoca eroilor. Urmează, spune el, epoca industrială. Matematica a fost, până acum câteva săptămâni, ultimul loc de pe pământ unde un om își putea petrece douăzeci de ani cu o singură întrebare, o tablă și o cretă. Fără public, fără bani mulți, fără garanția că va ajunge undeva. Oamenii ăștia nu au o meserie. Au o vocație, o identitate, un motiv să se trezească.
.
Mașina nu le-a luat locul de muncă. Le-a luat finalul poveștii pe care o scriau. Sigur, o parte din ce s-a publicat va cădea la verificare. OpenAI însăși nu garantează rezultatele neverificate formal. Există deja scandaluri pe paternitatea unor idei și o asociație de matematicieni care cere colegilor să nu mai lucreze cu compania. Dar nimeni serios nu mai crede că valul se va retrage. Întrebarea nu mai e dacă, ci cât de repede valul ajunge la țărm.
.
Sam Altman vorbește de mult despre inteligență ca despre un serviciu public, ceva ce curge din priză, ca electricitatea. Dacă are dreptate, matematicienii sunt doar primii care au simțit-o pe pielea lor. Vin la rând fizicienii, economiștii, juriștii, ilustratorii, scriitorii. Toți cei care au fost plătiți, respectați și admirați pentru că erau mai deștepți decât ceilalți. Ce mai prețuim atunci la un om? Judecata. Curajul. Simțul a ceea ce merită întrebat. Etica. Gustul. Tao spune că matematica viitorului va fi despre concepte noi, conjecturi noi, întrebări noi, nu despre rezolvarea celor vechi. Frumos spus. Doar că nimeni nu știe încă să predea asta.
.
România a organizat prima Olimpiadă Internațională de Matematică, în 1959. De atunci, ne-am construit o mândrie națională, o școală întreagă și câteva generații de copii pe exact ce face acum o mașină în trei ore: rezolvarea problemelor grele, repede și fără greșeală. Ar fi un moment bun să ne întrebăm ce le predăm copiilor noștri de acum încolo. Nu pare să ne întrebe nimeni.
Ecleziastul avea dreptate: cine își sporește știința își sporește și durerea.
