În timp ce scriu aceste rânduri, Pakistan și Afganistan se luptă într-o confruntare care a făcut deja victime de ambele părți. Că cele două țări au intrat din nou în conflict armat nu mai este o surpriză pentru nimeni, din păcate: au făcut-o repetat în ultimii ani și chiar în ultimele luni, inclusiv după acordul de încetare a focului la care ajunseseră, după alte lovituri, în octombrie anul trecut.
.
De data asta însă, ceva e diferit. Nu atât pe câmpul de luptă, cât în limbajul liderilor. Ministrul apărării pakistanez a declarat război deschis regimului de la Kabul. Premierul Pakistanului a spus că Islamabadul are capacitatea de a zdrobi orice ambiții agresive. De cealaltă parte, talibanii se arată dedicați să comită atacuri neîncetate în interiorul granițelor Pakistanului. Când retorica de acest calibru însoțește focul real de armă, escaladarea nu mai e doar o posibilitate – devine o traiectorie.
.
Acuzațiile sunt, ca în orice conflict cu rădăcini adânci, multilaterale și parțial justificate de ambele părți.
.
Pakistanul susține că regimul de la Kabul sprijină teroriștii TTP – talibanii pakistanezi – să organizeze atacuri pe pământ pakistanez, și că insurgenții care luptă pentru independența Balochistanului din Pakistan folosesc Afganistanul ca bază de operațiuni. Afganii neagă. Problema e că negarea lor e greu de susținut: Consiliul de Securitate al ONU a documentat că guvernul taliban de la Kabul a furnizat arme talibanilor pakistanezi, inclusiv mitraliere și drone, și că regimul continuă să sprijine Al Qaeda. Oficial, talibanii afgani și cei pakistanezi n-au nimic în comun. Neoficial, datele spun altceva.
.
La rândul lor, talibanii afgani acuză Pakistanul că adăpostește luptători ai Statului Islamic, care au subminat stabilitatea și suveranitatea țării. Islamabad neagă.
.
Până aici, un conflict bilateral complicat. Dar conflictul acesta nu e bilateral – e regional, cu actori care trag în toate direcțiile simultan.
.
Pakistanul, al cărui principal partener de securitate este China, a acuzat regimul de la Kabul că, după venirea la putere, a transformat Afganistan într-o „colonie a Indiei” – rival de moarte al Islamabadului din 1947 până în prezent, iar Islamabad acuză inclusiv New Delhi de sprijinirea TTP și a Armatei de Eliberare a Balochistanului. India neagă acuzațiile, deși și-a îmbunătățit vizibil relațiile cu Kabul și e deschisă la comerț bilateral cu noul regim. China și India sunt, la rândul lor, adversari strategici. Cercul se închide, dar nu liniștitor.
.
Lucrurile se complică și mai mult din cauza unei granițe de peste 2.600 km (Linia Durand) pe care Pakistan și Afganistan o împart – o frontieră stabilită de britanici în secolul al XIX-lea – recunoscută internațional ca frontiera de vest a Pakistanului, dar nerecunoscută nici azi de Afganistan. La această dispută veche se adaugă una și mai puțin discutată: India susține că Pakistanul administrează ilegal o parte din Kashmir și că, prin urmare, frontiera dintre Pakistan și Afganistan ar trebui să fie, de drept, frontiera dintre India și Afganistan. O pretenție care, dacă ar fi vreodată pusă în practică, ar redesena harta puterii într-o regiune în care istoria e amară:
.
Pakistanul a sprijinit talibanii afgani încă din anii ’90, iar în timpul războiului american din Afganistan, chiar a adăpostit conducerea lor. După retragerea Statelor Unite din Afganistan în 2021 însă, deși Islamabad a salutat venirea la putere a talibanilor, grupurile militante anti-Pakistan au început să comită violențe teroriste în interiorul Pakistanului: acum, același regim pe care l-a crescut și protejat îi trimite teroriști acasă.
.
Și mai complicat devine conflictul dacă ne uităm la raportul de forțe dintre cele două țări: Pakistanul este o putere nucleară, susținută militar de China, cu o armată de 660.000 de oameni. Talibanii afgani, pe de altă parte, au o armată de 172.000 de trupe și nici pe departe aceeași putere militară convențională, deși au experiența războaielor de gherilă.
.
Nimeni nu știe încă dacă acest conflict va deveni un război în toată regula. Dar toate ingredientele sunt pe masă: o frontieră contestată de părțile implicate, proxy wars suprapuse, deși în plan secundar, rivalități regionale încrucișate și o retorică militară care a depășit deja pragul de la care e greu să dai înapoi. Ce a început ca o dispută perpetuă între doi vecini riscă să devină focarul unui incendiu regional cu consecințe mult mai greu de stins decât par azi.
