Pare că trăim în țara în care fiecare face ce-l taie capul cu statul român și cu procesele instituționale care fundamentează faptul că trăim într-un stat democratic…
.
Guvernul, ca să nu trebuiască să-și mai bată capul cu Parlamentul, deși are o majoritate confortabilă, adoptă ordonanțe de urgență fără urgențe, iar mai nou își asumă răspunderea în Parlament pe proiecte de reformă nu o dată, ca măsură excepțională, ci de 5 ori! De partea cealaltă, în opoziție, se depun nu una, ci 4 moțiuni de cenzură – pe măsura celor 4 din 5 asumări de răspundere. Dezbaterea și votul pe încercările de demitere a Guvernului se pun duminică (ce rost are să ocupi o zi de muncă cu așa ceva?), iar apoi partidele de opoziție nu vor să intre în plen ca să-și voteze propriile moțiuni de cenzură… fiindcă vor să voteze luni, având altă treabă în weekend. Până la urmă AUR, SOS și POT au intrat în plen ca să voteze, dar moțiunile n-au obținut nici măcar voturile inițiatorilor. Mai apoi, parlamentarii de la putere au fost în sală – sau nu? – dar n-au votat. Bolojan a acuzat opoziția, pentru un demers perfect democratic, că blochează munca Guvernului. PSD s-a scuzat că nu votează pe motiv „refuzăm haosul”. Cireașa de pe tort? Când s-a anunțat rezultatul votului pentru ultima moțiune de cenzură, Parlamentul era aproape gol: și parlamentarii și o parte din membrii Guvernului plecaseră înainte să afle că și aceasta picase.
.
Guvernul pare că face, procedural, reforme la mișto. Opoziția pare că demite guvernul tot la mișto.
.
Cronologia e una de manual al improvizației. Luni, premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pe cinci proiecte de lege: pensiile magistraților, măsurile din sănătate, restructurarea companiilor de stat, reorganizarea instituțiilor autofinanțate (ASF, ANCOM, ANRE) și fiscalitate/insolvență. Miercuri, opoziția – AUR, SOS și POT – a venit cu patru moțiuni de cenzură. Fără să atingă reforma din Justiție, care oricum a fost contestată la Curtea Constituțională de Înalta Curte de Casație și Justiție.
.
AUR și-a dorit votul abia în săptămâna următoare, pentru că duminică avea alt program: „Sărbătoarea de la Țebea”. Partidele de la putere au impus însă calendarul: dezbaterea și votul s-au ținut duminică.
.
Ședința de plen în care s-au votat moțiunile de cenzură a durat peste șapte ore și s-a transformat într-un spectacol al bășcăliei. Opoziția a încercat să boicoteze prin absență, ca să nu fie cvorum, dar apoi s-a răzgândit și a intrat în plen, că n-a avut de ales. Nu s-a stabilit clar câți parlamentari au fost prezenți în sală, dar puterea a anunțat că 265 și-au semnat prezența – fără apel nominal. George Simion a reclamat că „refuzul de a număra prezența e o bătaie de joc”. Și avea dreptate.
.
Voturile la moțiuni, alt fiasco. Prima moțiune, pe sănătate, a primit 108 voturi „pentru”, deși fusese semnată de 125 de parlamentari – cele mai puține voturi primite din cele patru, poate pentru că parlamentarii POT încă boicotau, fiind pe holurile Parlamentului, în timp ce președinta partidului făcea live pe Facebook. A doua, pe companiile de stat, a obținut 121 de voturi, tot insuficient, tot de 125 de parlamentari semnată. A treia, pe ASF, ANCOM și ANRE, a strâns 120 de voturi cu 125 de semnatari, iar ultima, pe fiscalitate, doar 119 voturi, cu 126 de semnatari. Niciuna nu a reușit să adune măcar voturile celor care le-au inițiat.
.
Aritmetica era oricum imposibilă pentru opoziție: 133 de parlamentari contra celor 311 ai coaliției de guvernare. Moțiunile erau sortite eșecului încă din fașă. Rămâne doar procedura: cele patru proiecte de lege pot fi atacate la Curtea Constituțională, iar AUR a anunțat deja că va face acest pas.
.
Concluzia? Guvernul face reforme la mișto, opoziția încearcă să demită guvernul la fel de la mișto, iar democrația românească pare că se desfășoară, de fapt, într-un spectacol de improvizație și bășcălie, unde nimeni nu-și asumă cu adevărat nimic.
