Există o formă de ipocrizie atât de pură încât devine grotescă. O vezi limpede astăzi la suveraniștii români, care vorbesc despre independență, demnitate națională și neam, dar aplaudă cu entuziasm bocancul imperial atunci când acesta poartă steagul Statelor Unite și ar putea să le fie de folos. Suveranismul lor se oprește exact acolo unde începe puterea lui Donald Trump. Dincolo de acel punct, suveranitatea devine negociabilă, iar ocupația străină, dorită.
.
După intervenția militară a Americii în Venezuela și capturarea președintelui Nicolas Maduro, justificată oficial de Donald Trump prin narcotrafic și petrol, Călin Georgescu și George Simion au reacționat perfect sincronizat. În cuvinte diferite, dar cu o singură voce, au transmis același mesaj: să vină și la noi. Dacă se poate, repede. După ce America a demonstrat că poate intra într-un stat suveran, poate aresta un președinte în exercițiu și poate redesena puterea în funcție de interese energetice, suveraniștii români au decis că exact asta-i lipsește României.
.
Călin Georgescu, încă supărat de anularea alegerilor prezidențiale din 2024 în care câștigase primul tur, l-a ridicat în slăvi pe Trump ca „om de acțiune” și a recurs la o minciună aproape poetică prin nerușinare: a susținut că motivul principal al atacului din Venezuela ar fi fost „furtul de alegeri și rețeaua globalistă care a furat o țară”. Doar că furtul de alegeri n-a deranjat deloc America din 2018 încoace, perioadă în care și Trump a fost la Casa Albă, iar „rețeaua globalistă” invocată de Georgescu e chiar cea anunțată oficial de președintele SUA: revenirea petroliștilor americani și a intereselor economice directe în zonă. Globalismul e rău doar când nu e trumpist.
.
„Azi în Venezuela, mâine poate în Europa de Vest, în Europa de Est, înainte ca soarele să răsară”, spune cu speranță Călin Georgescu. Un suveranist care visează la invazia unei forțe străine ca soluție pentru libertate. Un naționalist care așteaptă aducerea lui la putere de un alt stat. E un discurs care ar trebui studiat în manuale, la capitolul „cum să distrugi orice sens al cuvântului suveranitate”.
.
George Simion vine cu cireașa de pe tort. După lovitura de stat americană de acum două zile, partidul său propune declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România”, la împlinirea a 250 de ani de la Declarația de Independență a SUA, pentru „rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii în arhitectura globală de securitate și libertate”. Se mai poate vorbi azi de securitate și libertate globală garantate de Statele Unite când ele intervin militar într-un stat suveran și amenință și altele, din America Latină, Europa și Orientul Mijlociu? Independența SUA e bună, a altora, inclusiv a noastră… nu e musai necesară.
.
Nu ne mai miră deci că nici pe Georgescu, nici pe Simion nu-i deranjează amenințările explicite ale lui Trump: promisiunea unui al doilea atac asupra Venezuelei „dacă nu se comportă corespunzător”, avertismentele la adresa Cubei, a cărei cădere o prezice, sau amenințările directe la adresa președintelui columbian, critic al operațiunii americane. „Columbia este și ea foarte bolnavă – condusă de un om bolnav căruia îi place să producă cocaină și să o trimită în Statele Unite, și nu o va mai face mult timp”, a spus Trump. Avem în față un limbaj de gangster geopolitic, care totuși e primit cu liniște sau chiar cu admirație de cei care, spun ei, apără suveranitatea României. Culmea, nu-i deranjează nici obsesia lui Trump pentru Groenlanda, teritoriu european, pe care spune constant că îl va obține pentru Statele Unite. „Ne vom ocupa de Groenlanda în 2 luni. Danemarca nu va putea să se ocupe de ea.” Asta nu mai e nici măcar imperialism mascat, e imperialism anunțat. Iar suveraniștii români privesc scena și aplaudă, convinși că bocancul ce calcă azi pe alții va veni mâine pentru ei, ca să-i „elibereze”.
.
Suveranismul românesc de tip Georgescu–Simion nu este despre independență, ci despre supunere selectivă. Nu este despre stat național, ci despre protectorate convenabile. Și în niciun caz nu e despre libertate, ci despre dorința ca altcineva să vină să facă ordine. Este forma cea mai pură de impostură politică: naționaliști care visează la ocupație, patrioți care cer intervenții străine, apărători ai suveranității care se roagă de un imperiu să-i salveze.
