„E uşor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune” – Mihai Eminescu
.
De la încheierea alegerilor prezidențiale în care Nicușor Dan l-a bătut în turul doi pe George Simion, care ieșise foarte confortabil din primul tur, AUR se bazează pe o strategie clară: zgomotul – mult, intens, continuu.
.
Prin vocea liderului senatorilor partidului, AUR cere alegeri anticipate. Un deputat AUR afirmă că Nicușor Dan a fost votat exact ca în Coreea de Nord sau ca Putin în Rusia. Mai presus de toți, liderul partidului, George Simion, spune că n-a pierdut alegerile și susține că „ne-au furat victoria” Comisia Europeană și serviciile secrete franceze, acuzând, fix în prima vizită de stat făcută de Nicușor Dan în afara țării în Republica Moldova, că președinta Maia Sandu este „cea care și-a bătut joc de voința poporului român”, evident pentru că moldovenii au votat masiv cu Nicușor Dan.
.
Zgomotul, în cazul AUR, nu e un accident, ci un instrument. Un mod de a-și ține electoratul captiv, prin șoc și furie, și de a atrage noi susținători, prin revoltă și dezinformare. Oricât de absurde ar părea unele declarații, ele nu sunt menite să fie credibile, ci repetate, răspândite și dezbătute. Scopul lor e să transforme opinia publică într-un teren de luptă al emoțiilor, nu al faptelor.
.
În primele momente, strategia pare inofensivă sau chiar ridicolă. Dar tocmai de aceea funcționează. Pentru că, în zgomotul constant, adevărul devine relativ, iar minciuna repetată capătă greutate. Așa cum în pandemie se inoculau idei despre „colonizarea României” și „vaccinurile criminale”, iar după câțiva ani, acele idei, rostite iar și iar, s-au transformat în voturi. Vedem aceeași tactică – a picăturii chinezești – în care repetitivitatea înlocuiește argumentul, iar volumul acoperă logica.
.
Strategia AUR a fost, de altfel, întodeauna zgomotul: e ieftin, pentru că spațiul public e avid de scandal; e eficient, pentru că oamenii vor un debușeu pentru supărările lor și-și regăsesc ecoul în tonul ridicat al celor care vorbesc cu încredere, vrute sau nevrute. Dar e și periculos, pentru că acest zgomot are 4 ani la dispoziție ca să erodeze ce a mai rămas din încrederea românilor în instituțiile statului, în legitimitatea proceselor democratice și chiar în realitatea în care trăim – pe care tot mai mult o construiesc algoritmii și nu adevărul.
.
AUR nu construiește. Nu propune. Nu mediază. AUR agită, provoacă, răstoarnă. Nu pentru că nu știe altceva, ci pentru că exact asta e strategia sa. E ușor să faci zgomot când nu ai nimic de spus. Și, pentru un partid ca AUR, zgomotul nu este un efect secundar. Este chiar esența.
