Donald Trump nu guvernează, ci posedă. Casa Albă e tratată nu ca o instituție, ci un bun personal, iar puterea nu e un mandat, ci o extensie a voinței sale. „Ori ca mine, ori ca nimeni” e doctrina care îi ordonează fiecare gest: războaie interne cu justiția, funcționarii sau imigranții, conflicte externe cu aliații tradiționali… în general, o lume tratată ca teritoriu ostil ce trebuie disciplinat. În acest context, adevărul nu este un reper, ci un obstacol.
.
De aceea, unul dintre cele mai obsesive proiecte ale lui Donald Trump este rescrierea zilei de 6 ianuarie 2021, când fostul și actualul președinte a încercat o lovitură de stat, pentru că statul urma să valideze câștigarea alegerilor prezidențiale de altcineva. Pentru Trump, atacul asupra Capitoliului nu trebuie doar relativizat, ci șters, întors pe dos, transformat dintr-o insurecție într-o legendă eroică. Actualul președinte al Statelor Unite nu s-a mulțumit să mintă ani la rând că alegerile din 2020, câștigate de Joe Biden, au fost furate; acum vrea să demonstreze că istoria însăși a mințit. Iar pentru asta, a pus ștampila oficială a Casei Albe pe o versiune paralelă a realității.
.
Website-ul lansat simbolic pe 6 ianuarie 2026, la 5 ani de când au avut loc evenimentele, este un exercițiu brutal de propagandă: insurgenții devin „patrioți pașnici”, violența dispare și „nu există dovezi de rebeliune armată sau intenție de a răsturna guvernul”, cei 140 de polițiști răniți sunt evaporați din poveste, iar moartea ofițerului Brian Sicknick este pur și simplu ștearsă prin minciună. Poliția Capitoliului e acuzată că a provocat haosul, democrații că au orchestrat „adevărata insurecție prin certificarea unor alegeri frauduloase”, iar Mike Pence – omul care a refuzat să calce Constituția în beneficiul lui Trump – este etichetat drept „laș”. Mulțimea care striga „Spânzurați-l pe Mike Pence!” e convertită, retrospectiv, într-un cor de cetățeni ordonați și pașnici.
.
Nu se spune nimic despre eforturile președintelui de atunci Trump, care pierduse alegerile, de a le răsturna, nu doar prin minciuni, propagandă și teorii ale conspirației, ci chiar cu presiuni asupra instituțiilor sau cu încercări de schimbare a rezultatelor. Nu se spune nimic nici despre retorica incendiară a președintelui din 6 ianuarie, îndemnul de a „lupta ca naiba” sau „nu veți mai avea o țară” pentru că „veți avea un președinte ilegitim. Asta veți avea și nu putem permite asta”. Nu, pentru că nu s-ar potrivi cu narativul pe care Trump și-l dorește pentru sine după acea zi: un Trump eroic, victimă a unui „stat paralel”, salvatorul unei democrații pe care, în fapt, a încercat să o răstoarne.
.
Ceea ce a urmat în al doilea mandat al lui Trump confirmă că nu e vorba de memorie, ci de putere. Grațierea în masă a celor aproape 1.600 de participanți la atac, epurarea procurorilor, retrogradările, anchetele deschise împotriva celor care l-au investigat, toate transmit același mesaj: loialitatea este singura virtute, iar legea e negociabilă. Faptul că unii dintre cei grațiați au recidivat sau sunt acuzați de crime grave e un detaliu irelevant – istoria oficială nu are nevoie să fie murdărită de consecințe.
.
Și mai grav este că această violare a realității nu se limitează la faptele de la Capitoliu. Pentru Trump, e o metodă de a fi și de a vedea lumea. El nu acceptă realitatea; o forțează să se conformeze dorințelor sale. Dacă faptele contrazic povestea, cu atât mai rău pentru fapte.
.
Rescrierea atacului de la Capitoliu spune totul despre caracterul președintelui american și despre felul în care conduce: nu administrează o democrație, ci construiește o realitate alternativă în care el are permanent dreptate. În această lume, adevărul nu se descoperă, se proclamă; justiția nu se aplică, se pedepsește; iar trecutul nu se învață, se confiscă.
.
6 ianuarie nu mai este o rană deschisă a democrației americane, ci dovada supremă că, pentru Trump, realitatea trebuie să se supună. Dacă nu o face, va fi rescrisă.
