Într-o operațiune care șterge pe jos cu dreptul internațional, Statele Unite au atacat Venezuela, arestându-l pe președintele Nicolas Maduro și pe soția acestuia. Washington-ul spune că Maduro e șeful unei rețele de trafic de droguri. Caracasul spune că SUA poftește la resursele sale și acesta ar fi motivul real al intervenției militare.
.
Dincolo de cine ce acuză, Maduro a încercat să negocieze cu SUA, iar SUA au atacat țara ca să-i dea jos regimul – o dorință pe care Trump de altfel nu s-a ferit să o ascundă deloc. Cine e agresorul aici?
Sigur, Maduro e la conducere ilegitim în Venezuela după alegerile din 2024, nerecunoscute de blocul occidental din cauza lipsei de transparență și practicilor nedemocratice. Dar justifică lipsa de legitimitate internă a unui lider o invazie externă? Nu conform dreptului internațional, iar asta aflăm chiar de la cei mai înalți lideri ai Uniunii Europene. Care totuși nu condamnă fățiș agresiunea, ci doar monitorizează îndeaproape situația și fac apel la reţinere şi la respectarea principiilor dreptului internaţional şi ale Cartei ONU, neuitând să amintească și că UE nu recunoaște regimul Maduro.
.
Ironia supremă e că, spre deosebire de Europa, cei pe care aceasta îi numește dictatori sau populiști sau autocrați sunt cei care, cel puțin, numesc gestul făcut azi de Statele Unite drept ceea ce este: Rusia, prin ministerul său de Externe, a condamnat actul de „agresiune armată” al SUA împotriva Venezuelei. Belarus a calificat și el atacul militar tot ca act de agresiune, iar Iranul a spus că este „o încălcare flagrantă a suveranității naționale și a integrității teritoriale”. Ministerul de Externe al Chinei a pus punctul pe i: acțiunea militară a Statelor Unite încalcă dreptul internațional și trebuie condamnată ferm.
.
Paradoxul e perfect, iar inversarea valorilor, completă: cea mai democratică putere a lumii lansează o intervenție militară într-un stat autocratic, iar Occidentul democratic se ferește să acuze agresiunea, în timp ce autocrații lumii o condamnă – sigur, nu pentru că ar fi devenit, peste noapte, apărătoare ale dreptului internațional, ci pentru că au mult de pierdut odată cu debarcarea lui Maduro. Cel mai important? Astăzi, regulile par să mai conteze doar atunci când nu încurcă pe nimeni.
