De acum, energia neconsumată ar putea fi o sursă de bani: ANRE a anunțat aprobarea unui nou mecanism de piață, flexibilitatea consumului, prin care consumatorii vor putea fi plătiți dacă-și reduc temporar și voluntar consumul de energie electrică în perioadele în care sistemul energetic are nevoie de ajutor.
.
Participarea la acest mecanism va fi opțională, iar ideea din spatele său e corectă: există momente – zilnice – în care România are nevoie de mai multă energie decât poate produce ușor și ieftin. Se întâmplă, de exemplu, în perioadele de secetă, ca acum, când hidrocentralele produc mai puțin, sau când centralele nucleare sunt oprite; se întâmplă și în orele de vârf, când milioane de oameni consumă simultan. Mai ales seara, când nu ne mai bazăm pe fotovoltaice, uneori nici pe eoliene, iar energia în bandă din restul surselor nu e suficientă. Până acum, în aceste situații, soluția era găsirea rapidă a energiei care lipsea, uneori la prețuri foarte mari. De acum apare o alternativă: în loc să creștem cu orice preț producția, putem reduce pentru câteva ore consumul.
.
Anunțul ANRE sună bine. Prea bine, poate, până te uiți mai atent la proiectul de ordin pentru aprobarea noului mecanism de flexibilitate. Pentru că nu poate participa oricine, ci doar consumatorii, agregatorii și furnizorii de energie electrică ce sunt și entități participante la Piața pentru Ziua Următoare, adică bursa de energie. Practic, aceștia vor putea vinde Transelectrica energia pe care se angajează să n-o consume: spun cât pot economisi și la ce preț, iar cele mai avantajoase oferte sunt alese prin licitație.
.
Banii trebuie însă să vină de undeva. Cheltuielile Transelectrica pentru achiziția acestei energii vor fi recunoscute drept costuri la calcularea tarifului pentru serviciile de sistem. În traducere din limba pieței de energie: costurile ajung în facturile consumatorilor. De data aceasta, inclusiv ale celor casnici, care nu pot participa direct la mecanism.
.
Teoretic, există o portiță și pentru ei. Agregatorii și furnizorii ar putea strânge economiile de energie ale clienților pe care îi deservesc (industriali sau casnici) și să le valorifice pe piață. Practic, deocamdată nu știu să existe infrastructura de măsurare necesară pentru ca mecanismul să funcționeze la scară largă în cazul gospodăriilor. Dar chiar și atunci când va exista, proiectul prevede că din veniturile obținute prin vânzarea energiei economisite către Transelectrica trebuie transferat clientului final cel puțin 50%. Altfel spus, omul (sau compania) face economia, intermediarul o vinde, iar până la jumătate din bani poate rămâne, perfect legal, în buzunarul celui din urmă.
.
Sigur, mecanismul aprobat acum este un pas înainte. La începutul acestei luni, Guvernul aprobase posibilitatea limitării consumului marilor consumatori industriali în caz de nevoie, fără vreun fel de compensație. Flexibilitatea consumului pune în locul obligației o recompensă și în locul constrângerii, participarea voluntară. Este și un mecanism de prevenție, mai degrabă decât o formă de management al unei situații de criză. E binevenit.
.
Dar e suficient? O resursă uriașă de energie, construită exact pe principiul anunțat acum de ANRE – consumatorul devenit participant activ la piață – stă în milioane de case. Consumatorii casnici sunt ultima piesă dintr-un lanț extrem de complicat: ei consumă curentul, văd factura, nu înțeleg mare lucru din ea și, la sfârșit, o plătesc. Atât. Dacă ar primi instrumentele și stimulentele necesare, milioane de oameni care mută chiar și o parte mică din consum din orele cele mai dificile ar putea înclina balanța prețurilor pe care le plătim cu toții. Deocamdată însă, noua piață le oferă un rol mai familiar: pot contribui la plata mecanismului. Pentru a câștiga direct din el, mai au de așteptat.
