În curând vom afla numele noului prim-ministru, la patru luni de la demiterea Executivului condus de Ilie Bolojan. Nu știm încă cine va fi, dar avem o idee despre ce economie va prelua: una care abia/dacă mai crește, cu cea mai mare inflație și cele mai mari dobânzi suverane din Uniunea Europeană, cu o datorie publică trecută bine de 60% din PIB și cu un deficit care trebuie redus (încă!) în următorii ani. Iar spațiul de manevră este aproape inexistent: după valul de creșteri de taxe și impozite din 2025 și 2026, populația și economia cu greu mai pot suporta altele.
.
O mare problemă e datoria publică, ce a depășit pragul critic de 60% din PIB, după care sunt interzise de exemplu noi creșteri de salarii sau de pensii, într-o țară în care pensia medie este de 2.785 de lei, iar salariul mediu net de 5.734 de lei.
.
Și povara datoriei nu se va opri aici: ministerul Finanțelor estimează că va continua să crească în următorii ani, până la 63,9% din PIB în 2028, și abia apoi ar urma să intre pe o traiectorie descendentă. Asta dacă România respectă programul de reducere a deficitului (care până acum s-a bazat pe majorări de contribuții la stat). Problema și mai mare nu e însă cât datorăm, ci cât plătim ca să datorăme că ponderea datoriei în PIB nu crește doar pentru că ne împrumutăm, ci și pentru că economia scade. Singura veste bună este că o mare parte a datoriei este formată din titluri de stat, iar populația deține deja 6,3% din toată datoria României. În contrapondere, vestea cea mai proastă este prețul banilor: România are cele mai mari dobânzi suverane din UE. În 2025 am cheltuit 2,5% din PIB numai pe dobânzi, iar anul acesta factura ar urma să ajungă la 3% din PIB, adică peste 60 de miliarde de lei, în condițiile în care statul trebuie să împrumute aproape 280 de miliarde.
.
Pe hârtie, direcția deficitului e bună. Calculat după metodologia europeană ESA, deficitul bugetar este estimat la 6% din PIB în 2026, după 7,9% în 2025 și 9,3% în 2024. Doar că drumul de aici încolo e mult mai greu: România s-a angajat în fața Uniunii Europene să coboare sub 3% până în 2031. Așa că viitorul premier va trebui să reducă deficitul fără să mai aibă prea multe taxe de mărit și fără să poată deschide larg robinetul cheltuielilor pentru a stimula economia.
.
Asta după ce oamenii au trecut printr-o ajustare pe care statisticile o exprimă mai elegant decât portofelul. Inflația, deși a coborât după luni bune de la aprox. 10%, este încă de 8,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Salariile au crescut într-un ritm de cca. trei ori mai mic decât prețurile, iar în iunie România ajunsese la 12 luni consecutive de scădere a salariului real.
.
Economia, între timp, încearcă să reziste: PIB-ul a stagnat în trimestrul al doilea față de primul trimestru, iar comparativ cu aceeași perioadă din 2025 a scăzut cu 0,4%, după o cădere anuală de 1,2% în primul trimestru. Asta sugerează că punctul cel mai de jos ar putea fi deja în urmă și că începe o recuperare. Numai că, pe întreg primul semestru, economia rămâne cu 0,8% sub nivelul de anul trecut.
.
Cât de repede va veni recuperarea este însă altă poveste. Guvernul și-a construit bugetul pe o creștere economică de 0,1% și o inflație de 6,5%. Băncile sunt totuși mai puțin optimiste: Erste vede o contracție de 0,3%, ING de 0,5%, iar Raiffeisen de 0,7%. Banca Centrală admite și ea posibilitatea unei creșteri zero sau chiar negative. Vestea bună este că, dacă România va încheia anul în recesiune, probabil nu va fi una severă. Vestea mai puțin bună este că până și scenariul optimist al Guvernului a fost construit înainte ca războiul din Iran și seceta să împingă în sus prețurile combustibililor și energiei. Așadar, cifrele de la care am pornit s-ar putea dovedi nu scenariul pesimist, ci cea mai optimistă versiune a lui.
.
Și aici apare adevărata problemă a viitorului premier: de unde să vină creșterea? După taxele mai mari, inflația ultimului an și pierderea puterii de cumpărare, spațiul pentru noi biruri este aproape epuizat. Bani pentru investiții nu avem, iar PNRR, care a adus bani gratis sau împrumuturi ieftine, s-a terminat. Rămân fondurile europene, dar anul acesta a arătat că niciun flux consistent de bani europeni nu garantează singur creștere economică. Mai grav, investițiile străine s-au prăbușit cu peste 80%, de la 3,7 miliarde de euro în primul semestru din 2025 la numai 669 de milioane în aceeași perioadă din 2026.
.
Aceasta este moștenirea. Fără bani de dat, fără taxe de crescut, fără investiții străine și cu o factură la dobânzi care crește de la sine, următorul premier nu va alege între soluții bune și soluții proaste, ci între soluții proaste și soluții și mai proaste.
