Nu cu mult timp în urmă, INS arăta, cu date și cifre, că România a intrat în recesiune tehnică. Două trimestre consecutive de scădere economică: al treilea și al patrulea din 2025 – cam de când au început să intre în vigoare măsurile de austeritate ale Guvernului demis. Câteva săptămâni mai târziu, primim rezultatele pe primul trimestru din 2026. Culmea, suntem tot la două trimestre consecutive de scădere economică. Cum se poate? Simplu. Din pix.
.
Două trimestre de scădere economică înseamnă recesiune tehnică – un fel de anticameră a unei crize economice. Trei trimestre se apropie de un colaps.
.
Noroc cu „ajustarea”: dintr-odată, T3 2025 n-a mai fost -0,1%, ci 0. Adică economia nu mai scădea, ci stagna. O minune contabilă, un fel de resuscitare economică făcută cu radiera. Din condei, T4 a devenit mai rău decât fusese anunțat inițial – convenabil, numai bine ca primul trimestru din 2026 să nu mai pară chiar atât de deprimant.
.
Pe hârtie, conform INS se putea și mai rău. În realitate, toți indicatorii economici sunt pe roșu, și toate prognozele ajustate încep să sufere de pesimism.
.
Sigur, nu doar măsurile de austeritate sunt responsabile pentru ce se întâmplă acum. România nu trăiește într-un glob de sticlă. Europa se zbate economic de ani întregi, războiul din Ucraina, prețurile la energie și inflația dau de furcă tuturor, iar conflictul din Iran ține lumea în loc, aproape literal.
.
Dar tocmai aici apare absurdul frânei puse brutal și sistematic economiei, din august 2025 încoace, într-un context internațional dificil – dacă nu te poate ajuta nimeni altcineva în afară de tine, cum să tai singurul ajutor pe care-l ai la dispoziție?
.
Întrebări și mai bune sunt: dacă măsurile economice au fost bune, de ce trebuie cosmetizate cifrele, și nu pentru prima dată? Dacă austeritatea salvează economia, de ce trebuie retușate rezultatele ca să pară că efectele ei nu sunt atât de grave? De ce ai nevoie de corecții succesive care mută vina în trecut și fac prezentul mai digerabil?
.
Toate conduc la același răspuns: s-a dovedit păguboasă convingerea obstinată că poți reduce deficitul bugetar reducând economia însăși și logica zero-sum, în care statul își imaginează că poate salva finanțele publice sufocând exact sursa din care se alimentează.
.
Oricum i-ai spune – recesiune tehnică, criză, stagnare sau stagflație – efectul e același: economia încetinește periculos, consumul slăbește văzând cu ochii pe măsură ce inflația crește, investițiile private se tem, cele de stat au scăzut considerabil, iar populația simte deja toate „beneficiile” din spatele cifrelor statistice.
