În ultimii ani, lumea a asistat la una dintre cele mai bine executate campanii de marketing din istorie. Sincronizată perfect cu apariția și ascensiunea modelelor de inteligență artificială, aceasta spune, în diverse variante, același lucru: AI-ul va înlocui omul. Unii au primit vestea ca pe o eliberare – Elon Musk promitea că oamenii nu vor trebui să mai muncească niciodată. Alții, ca pe o sentință: medicii, avocații, creativii, programatorii – toți urmau să fie înlocuiți de mașini capabile să gândească mai repede, mai bine și mai ieftin decât omul.
.
Numai că realitatea nu a ținut pasul cu euforia noilor tehnologii. Experimente, studii și chiar încercări aplicate în lumea reală au arătat că AI-ul greșește. Greșește în diagnostice medicale. Greșește în interpretarea datelor. Greșește inclusiv în alegerea țintelor în teatre reale de război. Nu sunt erori mici. Dar sunt erorile unui sistem care nu înțelege, ci calculează.
.
Între timp, numărul utilizatorilor crește, iar banii curg. OpenAI, Anthropic, Gemini, Grok – toate au ajuns la evaluări uriașe, de ordinul zecilor, sutelor de miliarde sau chiar al trilionului de dolari – bani pe care puține țări din lume reușesc să-i facă într-un an. Averile oamenilor din spatele lor cresc și ele într-un ritm care depășește orice precedent istoric. Sam Altman, Dario Amodei și Sundar Pichai sunt bineînțeles miliardari, în timp ce Elon Musk joacă prin multele sale afaceri într-o ligă separată, apropiindu-se de o avere care îl transformă în cel mai bogat om din istorie.
.
Modelele lor de inteligență artificială sunt încă în dezvoltare, iar fiecare upgrade vine cu noi promisiuni de schimbare a lumii și, simetric, de noi amenințări de distrugere a ei. Toate au însă ceva în comun, ceva ce se spune mai rar: sunt create să-și optimizeze munca. Iar optimizarea înseamnă, concret, consum cât mai mic de resurse pentru a produce un rezultat. Cu alte cuvinte, AI-ul îți va da întotdeauna soluția cea mai la îndemână, cu cel mai mic efort posibil. Efectul? Există deja un fenomen numit „AI burnout”. Pentru că, în mod ironic, folosirea AI-ului nu reduce întotdeauna munca, ci o mută într-o altă zonă: verificare, corectare, supraveghere, filtrare. Devine obositor să controlezi permanent un sistem care produce enorm, dar nu înțelege cu adevărat nimic.
.
Cât loc mai rămâne pentru creativitate într-o logică definită de eficiență? Cât loc pentru inovație autentică? Pentru risc? Pentru obsesie? Pentru frumusețe inutilă?
.
Omul este, economic, profund irațional. Consumă resurse enorme pentru lucruri aparent inutile. Petrece ani întregi perfecționând o bucată de marmură. Își petrece o viață întreagă ca să studieze o teoremă. Scrie simfonii care nu rezolvă nicio problemă practică. Construiește palate somptuoase. Urcă Everestul. Își sacrifică ani pentru câteva minute la Jocurile Olimpice. În logica pură cost-rezultat, nimic din toate astea n-are sens.
.
Dacă omul ar fi fost construit ca un AI – programat să atingă obiectivul cu minimum de consum – probabil că lumea ar fi fost eficientă, funcțională și… complet lipsită de umanitate. Nu am fi avut muzică. N-am fi avut balet. N-am fi avut pictură, catedrale, poezie sau marile nebunii care au împins civilizația înainte.
.
Tot ceea ce ne-a definit s-a născut din excesul uman – din dorința de a face mai mult decât e necesar, mai bine decât e suficient, mai frumos decât e util.
.
Sigur, unele îngrijorări rămân legitime. AI-ul este o tehnologie revoluționară care va schimba lumea. A început deja să o facă. Dar asta au făcut, pe rând, și revoluția industrială și computerul.
.
Există însă un lucru pe care AI-ul nu-l poate face. Să fie om. Cu creativitatea lui, cu risipa sa pe obiective mici, cu dorința lui încăpățânată de perfecțiune și cu toate imperfecțiunile care fac din el tocmai ceea ce este. Asta e valoarea a tot ce face omul: că este uman. Și asta nu se poate optimiza.
