Să ne imaginăm următorul scenariu: un ofițer de presă dintr-un guvern pro-european, condus de un prim-ministru care a promis schimbare, reformă și transparență, îi împinge pe jurnaliștii care încercau să se apropie de premier, chiar pe holurile Parlamentului. Asta ca nu cumva jurnaliștii să-l deranjeze cu întrebări pe șeful Guvernului, care vrea să facă declarații doar „în cadru organizat”.
Ofițerul de presă, demult în slujba Guvernului, n-a mai făcut niciodată asta până la mandatul actualului premier. Iar reacția guvernului? Regretă ceea ce numește exces de zel, promite că va face „verificări disciplinare”, dar nu uită să puncteze dorința premierului de a „face declaraţii doar în cadru organizat”. În acest scenariu, este țara condusă democratic?
.
Întrebarea ar trebui să primească un răspuns, iar discuția ar trebui purtată, pentru că tot ce e descris mai sus nu e nici ipoteză și nici ficțiune, ci chiar ce s-a întâmplat în clădirea în care bate inima democrației românești: Parlamentul. Premierul este și el cât se poate de real, iar dorința sa de control al presei, la fel de puternic palpabilă pe cât au fost de crezute promisiunile sale de schimbare în bine și de reformă.
.
Doar că, în practică, transparența este înlocuită de uși închise, iar schimbarea, de control. Pentru că nu este prima dată când presa este tratată ca un accesoriu nedorit de către actualul Executiv: Ședințele de guvern, care erau tradițional deschise presei la început – pentru fotografii, pentru declarațiile introductive privind ordinea de zi – au devenit opace. În era Ilie Bolojan, jurnaliștii nu mai au voie nici măcar să facă poze. Imaginile care ajung în spațiul public sunt cele furnizate de angajații premierului, atent selectate, controlate, filtrate.
Ba nu demult, în cadrul organizat atât de drag premierului Bolojan în care făcea declarații, acesta a amenințat un jurnalist care insista cu întrebări privind banii cu care PNL a plătit presa că pleacă din conferință dacă insistă să deranjeze.
.
Cum se aliniază toate acestea la valorile democratice pe care premierul Bolojan spune că le reprezintă? Sunt compatibile promisiunile de transparență cu împingerea fizică a jurnaliștilor și cu impunerea de bariere pentru a-i ține la distanță? Se poate vorbi despre libertatea presei atunci când premierul decide nu doar ce spune, ci și unde, cum și în ce condiții are voie presa să întrebe? Cum se împacă tendințele sale de control al informației cu modelul democratic pe care pretinde că-l urmează România sub conducerea sa?
.
Sunt întrebări grele, dar obligatorii. Pentru că în democrațiile reale, presa nu se împinge, nu se plătește, nu se regizează. Presa întreabă.
Iar când premierul începe să dicteze condițiile în care jurnaliștii au voie să-și facă treaba, problema nu e presa. Problema e puterea.
