Săptămâna aceasta, Senatul, președintele Senatului și o companie privată au anunțat aproape la unison ceea ce ar trebui să fie un moment istoric: primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică, construit în România, la Luna, în județul Cluj. Un proiect monumental, de 80 MW, împărțit în patru etape, cu o primă fază evaluată la un miliard de dolari.
.
Sună magnific. Aproape suspect de magnific. Pentru că, înainte să ne imaginăm România ca noul Silicon Valley al Europei Centrale, merită să ne uităm la un detaliu la care nimeni care a anunțat proiectul nu s-a gândit: cine face, de fapt, acest miracol tehnologic?
.
Compania americană care ar urma să conducă proiectul se numește DriverAI și are sediul în Peoria, Arizona. Pe propriul site și pe LinkedIn, DriverAI nu apare deloc drept operator de infrastructură critică, dezvoltator de hyperscale datacenters sau specialist în calcul de înaltă performanță. Nu. DriverAI se prezintă drept companie de retail AI: aplicații pentru cumpărături, chatbot-uri care recomandă produse și instrumente de analiză a comportamentului consumatorilor. Cu alte cuvinte, de la „ce detergent să aleg de pe raft” până la „hub suveran de calcul pentru Europa Centrală și de Est” e o distanță tehnologică aproximativ egală cu cea dintre o covrigărie și un șantier naval nuclear. Pe site apare și sintagma „data center”. Dar într-o casetă de marketing, alături de „Retail AI” și o descriere frumoasă, dar care evită cu grație să dezvolte subiectul.
.
CEO-ul DriverAI, Cary Tantlinger, este un antreprenor cu prezență publică minimă, fără profil relevant în presa de business sau în industria centrelor de date. Istoricul său profesional pare legat de construcții și consultanță de business și marketing. Nu există indicii publice că el sau compania sa ar fi construit ori operat vreodată un centru de date, fie el și de dimensiuni modeste, cu atât mai puțin o infrastructură de 80 MW.
.
Entuziasmul de partea românească a proiectului merită menționat: Senatul României a fost primul care a anunțat proiectul, pe 27 mai, cu un ton de certitudine administrativă rar întâlnit chiar și în anii de glorie ai planificării cincinale. Mircea Abrudean vorbea deja despre viziune transatlantică transformată în realitate, discutată anterior la Washington. Apoi, președintele Senatului relua mesajul: România construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică. Nu ca posibilitate. Nu ca proiect exploratoriu. Ci ca fapt aproape consumat.
.
Doar că apoi apare și comunicatul companiei. Pe 28 mai, presa preia un advertorial semnat de DriverAI și plătit de Leviatan Design, parte din Leviatan Group, compania românească implicată în proiect. Iar la subsol, acolo unde marketingul se întâlnește inevitabil cu avocații, tonul se schimbă radical.
.
Comunicatul conține „declarații prospective”. Proiectul este „propus”. Totul depinde de „condițiile fiscale și cadrul de reglementare”. Sunt enumerate explicit riscurile și incertitudinile: acorduri guvernamentale inexistente încă, parteneriate nesemnate, chestiuni de teren nerezolvate, autorizări lipsă și, piesa centrală, condiții de finanțare neasigurate.
.
Tradus din dialectul juridic în limba română simplă: nu există încă proiect în sensul concret al cuvântului, finanțare securizată, toate acordurile, toate avizele. Nu există certitudinea execuției. Există o intenție.
.
Și aici apare întrebarea pe care nimeni dintre entuziaști nu pare dispus să o pună: de ce statul român vorbește despre certitudini acolo unde chiar inițiatorii comerciali vorbesc despre posibilități? Mai ales că sincronizarea mesajelor ridică sprâncene suplimentare. Senatul, președintele Senatului, Leviatan și DriverAI au folosit aproape aceleași formule, aceleași idei și aceeași gramatică triumfalistă. Inclusiv aceeași eroare de scriere a numelui CEO-ului DriverAI, repetată disciplinat. Un detaliu mic, dar grăitor. Pare mai puțin o succesiune spontană de reacții și mai mult o coregrafie de comunicare.
.
Iar asta ar fi fost poate acceptabil dacă am fi vorbit despre inaugurarea unui pod sau a unei hale logistice. Dar nu vorbim despre asta, ci despre un presupus prim centru de date cu „IA Cuantică” din lume, care ar trebui să ne plaseze direct în vârful inovației tech globale.
.
Adevărul este că România are nevoie de astfel de proiecte. Are nevoie de infrastructură digitală, pe care a început să o construiască. De calcul de mare putere. De parteneriate reale cu universitățile. De investiții americane și de capacitate tehnologică proprie. Dar are nevoie de proiecte realiste și realizabile, nu triumfaliste.
.
Până când un miliard de dolari nu devine finanțare verificabilă, până când terenul, avizele și infrastructura nu există în acte și în beton, iar compania-fanion nu demonstrează că poate construi ceea ce promite, poate ar fi sănătos să tratăm „primul centru de date cu IA Cuantică din lume” exact așa cum îl descriu chiar documentele proprii ale inițiatorilor: nu ca pe o revoluție deja începută, ci ca pe un proiect care există în comunicate.
