Deci România a intrat în recesiune tehnică. Două trimestre consecutive de scădere economică. Doamne, cum s-a putut întâmpla? Cine e de vină? Ia stați puțin. Ilie Bolojan a preluat mandatul de premier și primele trei luni le-a petrecut ca un contabil care tocmai a deschis registrele unei firme și a descoperit că lipsesc banii din casă. „Economia e pe marginea prăpastiei! Situația e gravă! Moștenirea e grea!” zicea omul, în timp ce economia încă era pe creștere.
.
Dacă repeți suficient de tare că totul e rău, piețele te cred. Investitorii te cred. Consumatorii te cred. Și economia, obligată, te ascultă. Nu e prima dată când vedem filmul ăsta. Nicușor Dan a preluat Primăria Capitalei și doi ani a dat vina pe greaua moștenire. Doi ani. Apoi a plecat lăsând Bucureștiul fix cum l-a găsit, ba chiar cu datorii mai mari. Acum Ciucu face exact același lucru, cu aceeași retorică, doar că „greaua moștenire” vine de la cel care urma să fie salvatorul Bucureștiului. Ironia e atât de groasă încât ai putea s-o tai cu drujba.
.
E o idee genială să crești taxe în vreme de criză? Anul trecut, guvernul condus contabilicește, în marea lui înțelepciune, s-a uitat la o economie care deja sufla greu și a zis: „Știți ce lipsește aici? Mai multe taxe.” Genial. Absolut genial. E ca și cum ai vedea pe cineva care se îneacă și i-ai arunca un sac de ciment în brațe, ca să fie sigur că ajunge la fund. Efectul îl vedem azi. Dar, evident, nimeni nu-și asumă nimic.
.
Avem și lecția americană de acum 2 ani. Povestea asta are un precedent amuzant. În timpul mandatului lui Biden, datele arătau clar: economia americană era în recesiune tehnică. Ce au făcut democrații? Au schimbat metodologia de calcul. Pur și simplu au mutat stâlpii din poartă. Și brusc, minune, recesiune nu mai era. La noi s-a întâmplat ceva similar, dar invers. S-au recalculat datele economice din 2024, când premier era Marcel Ciolacu. Doi ani mai târziu, brusc, cifrele arată altfel. Ce coincidență fericită! Acum deontologii, aceiași oameni care anul trecut se pricepeau la pandemie, fotbal, război și, mai nou, la inteligență artificială, au spre cine să arate cu degetul. Și iată un tipar pe care nu-l menționează nimeni la televizor: ori de câte ori România a intrat în recesiune, premierul nu era de la PSD.
.
Liberalii sunt cei ce cresc taxele. Cum poți tu, partid care se pretinde liberal, să crești taxele fix celor pe care susții că îi reprezinți, antreprenori, clasa de mijloc, mediul privat, și apoi, când economia intră în recesiune, să dai vina pe moștenirea celui dinainte? E o performanță, trebuie să recunosc. Necesită un nivel de nerușinare pe care puțini îl pot atinge cu atâta grație.
.
Cine câștigă din recesiune? Dar orice criză are câștigătorii ei. Zilele astea, doi foști premieri, Victor Ponta și Ludovic Orban, au declarat, aproape în cor, că România ar trebui să privatizeze câteva companii de stat. Să le scoată la bursă. Ideea în sine nu e rea. Chiar sunt de acord cu ea, în principiu. Dar alegerea momentului? Asta e partea interesantă. Să propui privatizări în plină recesiune e ca și cum ai organiza o licitație de apartamente imediat după un cutremur. Cine cumpără? Cei cu bani. La ce preț? La preț de nimic. Și cine sunt cei cu bani în timpul unei recesiuni? Exact aceiași oameni care au fost întotdeauna. România nu a intrat în recesiune din senin. A intrat pentru că oamenii care ar fi trebuit să o protejeze au fost prea ocupați să explice de ce nu e vina lor.
