Președintele Nicușor Dan vrea SRI în lupta anticorupție. Din nou. E o idee reciclată, îmbrăcată în haine curate, dar cu un miros vechi și cunoscut, al unui stat în care serviciile secrete nu doar că supraveghează, dar și influențează, instrumentează și controlează. Nu e prima dată când România își pune speranțele în „ochiul care vede tot”, cu speranța că va stârpi corupția. S-a mai făcut. Și știm ce s-a întâmplat.
.
A început prin 2003, dar adevărata legare de glie între DNA și SRI s-a produs în 2009, prin celebrul protocol semnat de Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, ținut la secret ani la rând. Conținea exact ce nu trebuia: SRI-ul pătrundea adânc în activitatea de urmărire penală, sugera denunțători, participa în anchete, cerea procurorilor să îi spună ce fac cu informațiile primite. Un sistem paralel de justiție, în care procurorii și judecătorii deveneau executanți, nu decidenți. O logică de „câmp tactic”, cum spunea generalul Dumbravă, fost șef juridic al SRI. Justiția devenise terenul lor de joc.
.
CCR a venit târziu, dar clar: protocolul este neconstituțional în ansamblu. Pentru că a încălcat legea – SRI nu avea voie să participe la urmărirea penală; pentru că a creat presiune asupra procurorilor; pentru că a fost ținut secret; pentru că a viciat probe și a compromis procese. Nimic din ce înseamnă stat de drept nu rezistă în fața unui serviciu care joacă dublu: și arbitru, și jucător.
.
Au vrut și mai mult. Prin proiectele de lege ale siguranței naționale, serviciile au încercat din nou să-și extindă tentaculele: imunitate penală, autoritate națională în interceptări, dreptul de a desfășura (și mai multe) activități comerciale, obligația cetățenilor de a coopera la cerere. Mai rămânea să ne ceară parolele de la e-mail și cheia de la ușă. Nici vorbă de control democratic și nimic despre limite. Doar putere.
.
Sigur, există și ipoteze teoretice în care implicarea SRI în lupta anticorupție ar putea da rezultate bune. Dacă ar exista control parlamentar real. Dacă SRI nu ar mai acționa în secret, ci în transparență și cu respectarea strictă a legii. Dacă implicarea s-ar opri la furnizarea de informații brute și n-ar însemna niciodată anchete paralele sau presiuni asupra justiției. Dar dacă suntem încă foarte departe de toate aceste “dacă”, în ciuda bunăvoinței președintelui?
.
Deocamdată, ideea lui Nicușor Dan pare mai degrabă un pas înapoi, nu o reformă. În loc să întărim parchetele și să le dăm independența reală de care au nevoie, chemăm din nou serviciul cu secrete. Mai lipsește doar să declarăm SRI-ul „Minister al Adevărului”. Și, eventual, să-i punem și un slogan nou: „SRI. În tot și-n toate”.
