E greu să nu te gândești la Moldova ca un fel de frate mai mic, fragil, prins mereu între bătaia de vânt a istoriei și pofta nesățioasă a Rusiei. O țară mică, cu buzunare goale și cu nervii întinși, dar care, de data asta, a ales să meargă cu fața spre Vest.
.
Victoria pro-europenilor nu e doar despre un scrutin. E despre faptul că, pentru prima oară în mult timp, moldovenii au spus răspicat că vor alt drum. Mai puțină Moscova, mai mult Bruxelles. Mai puține manevre de subteran, mai multă transparență. E o palmă dată propagandei rusești, care a băgat milioane în destabilizare și baloane de fum, dar care a eșuat lamentabil la urne.
.
Pentru România, asta înseamnă mai mult decât o satisfacție de vecin binevoitor. Înseamnă șansa de a avea, la graniță, o țară care își dorește să se îndrepte spre aceleași reguli, aceleași instituții, aceeași protecție. Integrarea Moldovei în UE e un proiect pe termen lung, dar victoria asta marchează începutul unei maturizări politice care părea imposibilă acum câțiva ani.
.
Și poate, în toată povestea asta, există și un personaj care se ridică deasupra momentului: Maia Sandu. „Mica Maia”, cum ar spune ironic criticii ei, s-a transformat în liderul care a ținut piept Kremlinului, a navigat prin crize și a reușit să facă dintr-o țară mică o poveste mare. Mica Moldovă a rezistat marii Rusii.
.
Nu știm cât va ține victoria asta, pentru că istoria în regiunea asta se schimbă cu viteza unui glonț. Dar știm că, azi, Moldova a ales Europa. Și că, pentru România, e mai mult decât un vecin: e promisiunea că fratele mai mic poate reveni, într-o bună zi, acasă.
