România e o țară care nu se mai miră de propriile-i cifre. A învățat să-și mute privirea când aude că peste 1.070.000 de oameni sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Aproape unul din cinci angajați. Nu ucenici, nu sezonieri, ci oameni care muncesc opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, pentru un salariu care abia acoperă coșul minim pentru un trai decent.
.
Salariul minim a crescut enorm, de șapte ori în douăzeci de ani, până la 2.574 de lei net. Dar nu e suficient: România are încă unul dintre cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană și, în același timp, un număr prea mare de oameni care trăiesc din el – și cel oficial e mare, dar la el se adaugă și salariații care au 1, 2 sau 10 lei peste, pentru că angajatorii n-au voie să mai țină oamenii pe minimul pe economie mai mult de 2 ani.
.
Construcțiile, comerțul și serviciile administrative și de suport sunt câmpurile de luptă ale muncii ieftine. Locurile unde românii cară, împachetează, tastează și stau în picioare, pentru un salariu care nu-i scoate nici din datorii și nici din țară.
.
Productivitatea muncii noastre e la 74% din media UE. Costul forței de muncă? 37%. Tradus simplu: românii muncesc aproape la fel de bine, dar sunt plătiți de două ori mai puțin. Nu pentru că sunt mai puțin performanți. Ci pentru că pot fi plătiți așa.
.
Cine câștigă cel mai puțin? Aceiași oameni, în aceleași locuri. Suceava – 28,5% dintre angajați pe minimul legal. Giurgiu și Ilfov, la egalitate – 27,6%. La polul opus, Covasna (12,5%), Timiș și Brașov (13,7%).
.
Iar dacă ridici privirea de la județe și te uiți la regiuni, România se rupe în două. În București–Ilfov, peste 57% din populație e activă economic. În Moldova, abia 17%. Într-o parte se construiesc birouri, în cealaltă se dărâmă sate. Într-o parte se vorbește despre retenția angajaților. În cealaltă, despre plecarea copiilor. Nord-Estul este încă locul unde oportunitățile se opresc: 23% dintre angajați pe salariul minim; vestea bună e că asta s-ar putea schimba curând, odată cu inaugurarea noilor autostrăzi, care vor aduce noi speranțe Moldovei.
.
Și totuși, paradoxul cel mai amar nu e la marginea țării, ci în capitală. Orașul cu cele mai multe joburi, cele mai multe birouri și cele mai multe promisiuni are, împreună cu Ilfov, și peste 240.000 de oameni plătiți cu salariul minim. Sub fațada lucioasă, precaritatea e doar mai bine îmbrăcată. În metrou, în piață, în livrări și curierat, mii de oameni lucrează pe minimul legal.
.
România nu e o țară cu salarii mici. E o țară cu o strategie a salariilor mici și prea mulți oameni plătiți la minim. Nu mai e o țară care „muncește ieftin”, ci una care a învățat să trăiască din munca ieftină.
