De la 1 iulie, salariul minim pe economie a ajuns la 4.325 de lei brut. După taxe, în buzunar rămân 2.699 de lei. Cu 125 de lei mai mult decât cu o zi în urmă. Pe hârtie, e o veste bună. În realitate, e una din acele situații în care Guvernul îți arată mâna cu care îți dă 125 de lei, sperând să nu observi ce face cu cealaltă.
.
Pentru că această majorare vine cu șapte luni întârziere, deși legea spune că salariul minim trebuie actualizat de la 1 ianuarie, și cu o creștere insuficientă pentru a acoperi inflația prognozată la 7,9% pentru acest an. Ba a mai venit și cu un preț: pentru ca salariul minim să crească de la 1 iulie, Guvernul a redus la jumătate, chiar de la începutul anului, impozitul minim pe cifra de afaceri pentru companiile mari, angajându-se să-l elimine complet din 2027.
.
Cifrele de creștere a salariului minim pe 2026 arată bine, dar doar atât: în fapt, deși brutul urcă cu 6,79% iar netul cu 4,86%, în termeni reali, puterea de cumpărare scade: dacă ții cont că majorarea produce efecte doar în ultimele șase luni, creșterea la banii pe care-i primești în mână pe tot anul este de numai 2,43% – scade de aici inflația de 7,9% și înțelegi de ce, deși ai salariul mărit, pierzi din puterea de cumpărare: peste 5% pe tot anul.
.
E greu să faci din majorarea salariului o veste proastă, dar anul 2026 a reușit. În ciuda lui, povestea ultimilor 5 ani, chiar a ultimilor 10, și mai în spate, a ultimilor 20 de ani, este un succes în ce privește creșterea minimului pe economie: în 2006, salariul minim net era de doar 271 de lei; azi e aproape de zece ori mai mare. În ultimii zece ani, s-a triplat. Iar în ultimii cinci ani aproape s-a dublat: de la 1.386 de lei în 2021 la 2.699 de lei astăzi.
.
Evoluția salariului minim pe economie
Ultimii 20 de ani (2006–2026): salariul minim s-a mărit de x10 ori. Netul a crescut de la 271 lei la 2.699 lei (×9,96), iar brutul, de la 370 lei la 4.325 lei (×11,7). A fost o creștere de aproape un ordin de mărime, de la o economie emergentă la una cu ambiții de convergență europeană.
Ultimii 10 ani (2016-2026): salariul minim s-a mărit de x3 ori. Netul a crescut de la 925 lei la 2.699 lei (+192%), iar brutul, de la 1.250 lei la 4.325 lei (+246%). Deceniul 2016–2026 a fost consistent în creșteri susținute.
Ultimii 5 ani (2021–2026): salariul minim s-a mărit de 2x ori. Practic, un angajat cu salariul minim câștigă azi aproape dublu față de acum 5 ani.
.
Cel mai bun an pentru evoluția reală a salariului minim: 2023. Majorarea salariului minim de acum 3 ani a fost excepțională: +29,41% la brut și +36,42% la net – cel mai mare avans anual la net din ultimii cel puțin 15 ani. Chiar și luând în calcul inflația de 10,4% din 2023, creșterea reală a fost de 23,57% la salariul în mână.
.
Cel mai slab an pentru evoluția reală a salariului minim: Pe hârtie, 2021 – în al doilea an de pandemie, salariul minim net a crescut cu doar +2,97%. În realitate, 2026 – anul acesta aduce cea mai mică majorare de salariu minim, luând în calcul că aceasta are loc la jumătatea lui (+4,86% la net, dar doar pe 6 luni, deci creșterea anualizată e de +2,43%). De fapt, dacă prognoza de inflație CNSP de 7,9% se confirmă, 2026 va primi titlul de cel mai prost an din ultimele două decenii pentru angajații cu salariu minim pe economie (-5,07% la net): mai rău decât 2021, an de pandemie (-2,03% la net), mai rău decât în anul invaziei din Ucraina care a declanșat o criză energetică globală și o inflație uriașă, pe care România n-o mai văzuse în ultimii aproape 20 de ani (-3,38% la net).
.
România a reușit, în ultimele două decenii, să transforme salariul minim dintr-o sumă simbolică într-un venit cu care poți, măcar teoretic, să trăiești mai decent. Este una dintre cele mai spectaculoase evoluții economice ale acestei perioade și ar fi nedrept să fie ignorată. Dar tocmai pentru că progresul a fost atât de mare, e cu atât mai greu de acceptat ca primul semnal pe care îl primește astăzi angajatul plătit cu minimul pe economie să fie acesta: ai primit o mărire, dar prea târziu ca să mai țină pasul cu prețurile. În 2026, pentru prima dată după mult timp, statul pare mai preocupat să-și cârpească deficitul decât să protejeze puterea de cumpărare a celor pe care economia îi plătește cel mai puțin.
