România din 2025 e o țară care merge cu două viteze. Salariul mediu a ajuns 5.387 lei net. Salariul minim a urcat la 2.574 de lei net. Avem chiar și o pensie medie de 2.775 lei și una minimă de 1.281 lei – toate au crescut simțitor în ultimii 20 de ani. Da, avem un progres de netăgăduit, dar avem și mulți lăsați în urmă. 5 milioane de români – mai bine de un sfert din populația țării – trăiesc azi în sărăcie, arată datele Institutului Național de Statistică.
.
Situația lor se numește „deprivare materială și socială”, un termen tehnic care sună steril, dar înseamnă, simplu spus, că nu ai bani pentru strictul necesar. Pentru mâncare sau căldură, pentru haine, o vizită la dentist sau un cadou de Crăciun. Nu e doar lipsa banilor, e lipsa accesului la o viață decentă.
.
Cei mai vulnerabili sunt, deloc surprinzător, vârstnicii. Aproape o treime dintre cei peste 65 de ani (32,9%) trăiesc în sărăcie. Urmează generația care încă muncește, cei între 50 și 64 de ani (28,4%), și copiii de până la 17 ani (28%). Un lanț perfect închis între bătrânețea fără resurse, maturitatea blocată între facturi și lipsa unui viitor pentru cei mici.
.
Dar poate cel mai grav e altceva: sărăcia nu mai e doar o problemă a celor fără loc de muncă. 18,4% dintre românii care muncesc trăiesc totuși în sărăcie. Adică aproape unul din cinci salariați contribuie la buget, dar nu reușește să trăiască decent din munca lui.
.
Educația ajută, dar nu salvează. Statistic, 49,3% dintre cei cu educație scăzută sunt săraci, 22,5% dintre cei cu liceu și 5,2% dintre cei cu facultate. Diferența e clară, dar concluzia e amară: poți să ai carte și tot să nu-ți ajungă banii pentru o viață demnă.
.
Iar sărăcia e geografică. În Sud-Est, aproape 41% dintre oameni trăiesc în lipsuri severe. În Sud-Muntenia, aproape 30%. În Nord-Est, peste 26%. Singura regiune care scapă, parțial, e București-Ilfov, cu o rată de 16,8%. Capitala (la fel ca marile orașe) trăiește într-o altă Românie: una cu mall-uri, festivaluri și salarii uriașe față de restul țării.
.
În acest context, cei care ne conduc promit creșteri de taxe, nu de venituri. Prețurile cresc, dar pensiile și salariile sunt înghețate, în timp ce salariul minim rămâne printre cele mai mici din Uniunea Europeană. E adevărat: cu banii noștri cumpărăm ceva mai mult decât un ceh plătit cu minimul pe economie. Dar comparația e rece și cinică: sărăcia noastră „se compensează” cu ieftinătatea, tot mai scumpă după măsurile de austeritate, a vieții.
.
România are azi două fețe. Una care trăiește mai bine ca la Madrid și alta care numără monede pentru mâncare sau medicamente. Cea din urmă e numeroasă, tăcută și obosită.
