La trei săptămâni de la începutul războiului din Iran care a aruncat lumea în haosul unei crize a combustibilului și a crescut nu doar prețurile la pompă, ci și teama unei prăbușiri economice globale iminente, Guvernul României a anunțat că s-a consultat, s-a gândit și a ales măsurile pe care le va implementa pentru a controla majorările de prețuri la benzină și motorină. În primul rând, va declara ceea ce noi ceilalți știam că e o realitate: criză pe piața carburanților, al căror preț a trecut de pragul psihologic de 10 lei/litru. Dar nu va face asta azi, ci „în zilele următoare”, când va fi adoptată Ordonanța de Urgență care conține măsurile de protecție pentru populație și companii.

.

Pe scurt, ele implică limitarea exporturilor de diesel, limitarea adaosului comercial al companiilor din industria petrolieră la 50% din media anului 2025, crearea unui mecanism prin care sunt zero şanse de a specula o creştere artificială a combustibililor la pompă şi eliminarea obligativităţii de minimum 8% biocombustibili la benzină. La acestea se adaugă ajutoare țintite pentru agricultori (2,6 lei/litru reducere din acciză) și transportatori (bonificație 85 bani/litru), plus măsurile de plafonare a gazului natural pentru consumatorii casnici, până în primăvara anului viitor.

.

Observați că lipsește ceva? Exact, nimeni nu s-a atins nici de TVA-ul de 21% la combustibil sau la gaz, nici de accizele uriașe la benzină și motorină, care s-au mărit de 3 ori de la 1 ianuarie 2025 până azi. Nu că nu s-ar fi gândit nimeni la asta – pe surse, un „actor din piață” a vorbit cu presa despre ce s-a discutat între industrie și guvern atunci când s-au negociat măsurile de protecție a economiei, iar o propunere făcută de companii Guvernului a fost reducerea accizei cu echivalentul câștigului din TVA al statului din prețul mare, urmând ca și industria să vină cu o reducere voluntară. Desigur, Guvernul a spus nu, pentru că ar fi trebuit să se lipsească de banii în plus care-i intră în conturi din creșterile de prețuri. Destul de mulți, pentru că între 48,6% și 53,5% din prețul pe care-l plătești pe fiecare litru de motorină sau benzină merge la stat.

.

Iar în timp ce guvernanții erau ocupați să numere banii la care nici nu îndrăzneau să spere când tăiau într-o veselie facilități fiscale și creșteau taxe și impozite pentru toată lumea pe motiv că „nu sunt bani” și „deficit bugetar”, au făcut totuși ceva – au arătat cu degetul către un vinovat: ANAF a anunțat că se duce în control la companiile din industrie să vadă dacă sunt „practici de neconformare fiscală” sau de „majorare artificială a costurilor de achiziție/producție”. Adică nimic. Cum tot nimic am aflat până acum și despre ce au descoperit în controale.

.

Sunt totuși suficiente măsurile Guvernului? Nici măcar în opinia Executivului, care admite că acestea nu doar că nu vor absorbi în întregime șocul creat de criza internațională, ci nici măcar nu garantează că vor scădea prețul la pompă.

.

Cu atât mai clar este cât de ajutor vor fi măsurile guvernului pentru români când ne uităm și la ce au făcut alte țări din Europa:

Spania vrea să implementeze un pachet de 5 miliarde de euro cu zeci de măsuri pentru a proteja populația și economia. Între ele: reducerea TVA-ului la combustibil și gaz natural de la 21% la 10%, reducerea accizelor la hidrocarburi și la gaz și electricitate pentru gospodării, îmbinate cu măsuri de protecție socială. Portugalia a scăzut taxele pe diesel. Grecia a plafonat adaosul comercial la pompă, dar și la unele alimente. Austria a scăzut accizele la carburanți, la fel și Italia. Franța și Germania protejează categoriile vulnerabile. Polonia a tăiat TVA la carburanți de la 21% la 8%. Ungaria a plafonat prețul la pompă pentru cetățeni, a interzis exportul de produse rafinate și a restricționat accesul vehiculelor străine de mare tonaj la carburantul subvenționat.

.

Din alt unghi, există și o veste bună: dacă statul încasează mai mulți bani acum din majorările de prețuri la combustibil și gaz despre care sunt voci care spun că vor rămâne ridicate până în 2027, poate scăpăm de următoarea tranșă de creșteri de taxe care ne așteaptă pentru a reduce deja proverbialul deficit.

..