Dacă primești o amendă de circulație și nu o plătești în maximum 3 luni, ți se suspendă permisul de conducere. Până scoți banii. Dacă totuși te gândești să plătești amenda repede, în 15 zile, nu vei mai putea achita jumătate din valoarea minimă a amenzii prevăzută pentru abatere, ca până acum, ci jumătate din amenda efectiv primită.

.

Sunt doar două dintre posibilele măsuri de creștere a veniturilor autorităților locale prezentate azi de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care se pot încadra cu succes în categoria „Ce trăznăi mai spun guvernanții”.

.

Vom propune ca suspendarea permisului de conducere să aibă loc în cazul în care amenzile contravenţionale de circulaţie nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicare. Vom propune ca restituirea permisului de conducere suspendat să aibă loc sub condiția dovedirii achitării tuturor debitelor pe care le are cetățeanul posesor de acest permis. Dacă există un debit scadent care nu este achitat, permisul de conducere nu se restituie până la achitarea acestui debit, a anunțat azi ministrul Cseke Attila în cadrul conferinței de presă în care a prezentat noul pachet de măsuri privind reforma administrației publice locale.

.

Alte intenții ale ministrului Dezvoltării includ interdicția de a cumpăra și de a scoate o mașină din circulație, tot dacă nu ai toate datoriile la stat plătite.

..