Anul trecut pe vremea asta, sirenele erau pornite în România: ni se spunea că eram pe marginea prăpastiei, literal la o alegere distanță de „extremiști”, de „pro-ruși”, de ieșirea de pe drumul european. George Simion, contracandidatul lui Nicușor Dan care exact pe 18 mai 2025 avea să piardă turul al doilea al alegerilor prezidențiale, era atunci pericolul suprem pentru țară. La guvernare, PSD trebuia tolerat și înghițit ca un rău necesar, iar electoratul era somat să accepte ceea ce ni se descria drept singura soluție „pro-europeană” pentru România.
.
Azi, la exact un an de atunci, sirenele sunt iar pornite. Doar că de data asta nu mai e AUR, ci PSD (și AUR) pericolul cel mai mare pentru țară. Iar spectacolul politic a ajuns într-un punct atât de grotesc încât, dacă n-am fi chiar noi cei care plătim nota de plată a războiului dintre partide, probabil că întregul circ ar fi comic.
.
Foarte pe scurt, ce am aflat din prima zi de consultări la Cotroceni pentru formarea unui nou guvern:
.
Singurul partid care a cerut să intre la guvernare a fost AUR, care a venit și cu un plan… pe care președintele Nicușor Dan nu s-a uitat. Interesantă schimbarea de intenție a suveraniștilor, care până mai ieri spuneau că nu vor altceva decât alegeri anticipate. Nu e chiar surprinzătoare totuși: mișcarea îi costă fix nimic, pentru că știu sigur că președintele nu va accepta în ruptul capului un guvern cu AUR în el. Așa că profită de ocazie ca să se prezinte drept cei care fac un pas către pace între două… partide aflate în conflict. Și, ca să fie siguri că rămân imposibil de acceptat în vreo formulă de guvernare, mai adaugă și că AUR nu va vota decât un guvern din care face parte.
.
Problema e că nici spre centru situația nu stă mai bine:
.
PNL și USR, cele mai „pro-europene” partide politice din ceea ce a fost și oficial încă este coaliția de guvernare, cei care susțin că sunt singurii care s-au comportat responsabil față de țară, care au criticat PSD că au aruncat țara în prăpastie prin dărâmarea guvernului, refuză să vină cu vreo soluție de rezolvare a conflictului care nu poartă numele Ilie Bolojan.
.
„Nu este vorba de a susține o persoană fizică, Ilie Bolojan. Este vorba de a susține un principiu și demnitatea unui partid”, după cum spune Emil Boc pieptănând orgoliul PNL în timp ce țara arde.
.
Nu vor să mai intre la guvernare cu PSD, nu vor să negocieze nimic cu PSD, nu vor să voteze un guvern minoritar sau tehnocrat cu PSD în componență, nu propun niciun nume de premier, tehnocrat sau politic, iar dacă ar propune, tot Bolojan ar fi. Vor fie cu Bolojan, fie în opoziție. Sau și mai bine anticipate. Deci zero soluții.
.
Cu ceva mai puțin alint decât la colegii de la dreapta, PSD joacă aceeași piesă într-o variantă light, mai pasiv-agresivă. Vrea refacerea coaliției, doar că nu cu Bolojan. E gata deci de un premier PNL până în 2027, așa cum s-au înțeles. E gata și să dea un premier PSD, dar nu prea insistă cu asta. E gata inclusiv să accepte un premier tehnocrat, dar în funcție de cine e. Când tragi linie, iar zero soluții, dar ambalate mai diplomatic. Punct în plus totuși pentru diversitatea opțiunilor pe care le lasă deschise – mingea, e adevărat, nu e la ei.
.
Ironia perfectă a întregii situații în care nimeni nu votează pentru guvernul nimănui este că președintele fie va găsi un candidat care să placă tuturor partidelor din coaliție, unul imposibil de refuzat pentru „pro-europeni” (am mai scris aici despre asta), fie, indiferent ce premier va găsi și ce majoritate va forma, AUR va decide dacă viitorul executiv trece sau nu.
.
Un talmeș-balmeș perfect executat, în care România stă suspendată între orgolii, calcule electorale pentru următoarele alegeri și negocieri fără sfârșit, ca o țară fără guvern care își caută premierul, dar în care nimeni nu pare să mai vrea cu adevărat să conducă.
