La mai bine de o lună de la alegerile prezidențiale, România încă nu are un guvern. Nu este un blocaj instituțional cauzat de opoziție, nici o criză parlamentară profundă. Este, mai degrabă, rezultatul unei crize de voință politică. Și mai exact, criza unui om: Nicușor Dan.
.
Într-o campanie electorală în care autenticitatea a fost vândută ca monedă forte, Nicușor Dan a făcut ceea ce, în logica politică de bun-simț, nu se face: s-a legat singur de mâini. Presat de jurnaliști, a semnat un angajament că, în mandatul său, nu va crește TVA-ul. A fost un gest simbolic menit să liniștească electoratul și să capitalizeze pe discursul anti-taxare. Dar simbolismul s-a transformat în lanțuri. Acum, președintele României este captiv propriei semnături.
.
Conflictul sursă este clar și, paradoxal, simplu: Ilie Bolojan, preferatul publicului pentru funcția de premier, cere mărirea TVA ca soluție pentru redresarea bugetară. Dacă soluția este corectă sau nu este altă discuție. Dar Nicușor Dan n-ar putea accepta oricum această măsură fără să-și trădeze angajamentul public. Rezultatul? O țară întreagă fără guvern.
.
Această menghină între două promisiuni aparent ireconciliabile – numirea lui Bolojan și refuzul creșterii TVA – dezvăluie nu doar lipsa de flexibilitate a președintelui, ci mai ales lipsa unei gândiri strategice. Politica nu e matematică pură, ci un echilibru între principii și realități. Iar Nicușor Dan pare să fi uitat acest lucru exact când România are cea mai mare nevoie de conducere.
.
Între timp, realitatea bate la ușă – și o face tot mai tare. Deficitul bugetar trebuie discutat urgent cu Comisia Europeană. Avem nevoie de decizii fiscale, de rectificări bugetare, de o direcție. Dar cine să participe la aceste negocieri, când nu avem un guvern legitim și funcțional?
.
Interimatul guvernului expiră astăzi, iar Nicușor Dan pare să fie tot acolo unde era în prima zi după alegeri: indecis, paralizat de propriile promisiuni. Nu avem o propunere de premier oficială, nu știm componența guvernului, și, mai grav, nu avem nici măcar o viziune clară a ce urmează. Într-un context în care UDMR dă semne că ar putea părăsi formula guvernamentală, incertitudinea devine periculoasă.
.
Cazul Nicușor Dan este un caz-școală despre pericolele promisiunilor de campanie. Politicienii care le fac, cred – sau speră – că vor avea luxul de a le uita. Dar când vine momentul deciziilor, aceste promisiuni devin frâne.
.
România nu are astăzi guvern nu din cauza unei conspirații obscure, nu din cauza unei opoziții neconstructive, ci din cauza unei lipse de curaj și asumare.
