Astăzi se împlinesc exact 649 de zile de când Curtea Constituțională a decis, în mijlocul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care concurau Elena Lasconi și Călin Georgescu, anularea primului tur de scrutin din noiembrie 2024. Cu unanimitate de voturi, judecătorii CCR au invocat atunci nereguli care afectaseră libertatea votului, egalitatea de șanse și finanțarea campaniei electorale.
.
În acel moment, jumătate de Românie, îngrozită de perspectiva unui viraj al țării către Rusia sub conducerea lui Călin Georgescu, a respirat pentru prima dată după 24 noiembrie. Cealaltă jumătate, care a văzut doar cum dreptul la vot i-a fost anihilat, s-a simțit nedreptățită. Nimeni nu demonstrase că decizia de anulare a alegerilor era corectă. Dar hotărârea era luată, și toată lumea trebuia să o accepte.
.
Cu motive radical diferite, și o tabără și cealaltă au așteptat pe bună dreptate explicații. Atât cei care au votat ulterior, în prezidențialele din 2025, cu George Simion, cât și cei care l-au ales pe Nicușor Dan, au vrut să știe ce se întâmplase, de fapt – în mod special că unul dintre candidați susținea că alegerile fuseseră furate (și nimeni nu-l putea contrazice cu date concrete), iar al doilea le promisese ferm votanților că, odată ajuns președinte, „fără discuție” urma să prezinte un raport detaliat.
.
Odată ajuns la Cotroceni însă, președintele „pro-european” Nicușor Dan a decis că anularea alegerilor „nu este prima-prima urgență”. Un an mai târziu, în 2026, adăuga că raportul privind anularea alegerilor va fi prezentat publicului „într-un termen rezonabil”. Iată că, odată trecut și termenul rezonabil, Nicușor Dan a venit ieri cu altă găselniță: „Sunt niște chestiuni tehnice și atunci noi trebuie să reușim să convingem un public larg, oameni cu serviciu, cu copii, cu datorii”. Pe românește, e atât de greu de explicat ce s-a întâmplat, încât nu s-a găsit încă formularea corectă.
.
Pare că, pe măsură ce trece timpul și se încalcă orice limită de „rezonabil”, explicațiile privind lipsa de explicații a ce s-a întâmplat în 24 noiembrie 2024 devin pe cât de fanteziste, pe atât de slabe – semn că nu vom vedea acel raport prea curând, sau poate niciodată. Așteptarea, între timp, e o sabie cu două tăișuri. Pe unii îi radicalizează în convingerea lor că ceilalți, care nu sunt parte din sistem, sunt mai buni. Și cine i-ar putea contrazice? Celorlalți în schimb le creează așteptări atât de mari, încât nu ar putea fi niciodată satisfăcute.
.
Nu poate fi exclus că ceea ce se află în raport ar produce cutremure dacă ar fi publicat, și tocmai de-asta se consideră că n-ar trebui să vadă niciodată lumina zilei. La fel cum nu putem să nu luăm în calcul că, orice ar scrie în el, nu va convinge pe nimeni de contrariul a ceea ce deja crede. Un lucru e cert, totuși: lipsa lui e o armă pe care opoziția o va folosi în următoarele alegeri.
.
Sigur, raportul poate încă să explice ce s-a întâmplat. Dar, pe măsură ce timpul trece, pe atât îi va fi mai greu să repare ce a stricat tăcerea. Încrederea publică nu funcționează retroactiv.
