Regele Charles al III-lea face un gest fără precedent în ultimele aproape cinci decenii, vizitând Canada pentru a rosti „Discursul Tronului” și a-și reafirma poziția de suveran al acestei țări. Într-un moment în care președintele american Donald Trump și-a manifestat un interes nu tocmai altruist față de Canada, mergând până la sugestii despre o posibilă anexare de către Statele Unite, monarhul britanic răspunde printr-un act simbolic de solidaritate și autoritate. Este pentru prima oară din 1977, când regina Elisabeta a II-a a făcut același gest, ca un monarh să deschidă oficial sesiunea parlamentară canadiană. Premierul canadian Mark Carney a salutat public vizita, numind-o „un mesaj de suveranitate”.

.

Legăturile dintre Charles și Canada sunt mai profunde decât o simplă vizită oficială. Fratele premierului canadian este un înalt oficial la Palatul Kensington, iar monarhul a evidențiat constant, în discursurile sale recente, relația istorică și militară dintre Canada și Regatul Unit. De altfel, în fața intensificării tensiunilor cu Washingtonul, regele și-a reafirmat public titulatura de „Rege al Regatului Unit și al Canadei” și a subliniat rolul armatei canadiene în marile momente ale istoriei europene. Aceste declarații, alături de aparițiile recente la Canada House și de comemorările comune, întăresc poziția simbolică și constituțională a regelui în fața unei posibile crize diplomatice.

.

Într-un context geopolitic tensionat, familia regală devine un element de stabilitate și reafirmare a identității canadiene.

.

Pentru Regele Charles, această vizită este și una personală. Încă de la accederea sa pe tron în 2022, acesta a exprimat dorința de a călători în Canada ca suveran. Acum, cu Trump la Casa Albă pentru al doilea mandat și cu mesajele acestuia privind Canada în prim-plan, monarhul pare decis să transmită un mesaj clar: Mâinile jos de pe Canada!

..