Decizie după decizie, Europa pare din ce în ce mai aproape să-și cedeze autonomia în mâinile SUA, iar viitorul acestei structuri supranaționale nu poate decât să alimenteze următoarea întrebare: Asistăm oare la capitularea Uniunii Europene în fața lui Trump?
.
Pentru a contura răspunsul la această întrebare, Andreea Capussela amintește, în analiza sa pentru Le Grand Continent, cele două momente-cheie care ne-au făcut să ne întrebăm dacă strategia lui Trump de a vasaliza Europa nu prinde, cumva, roade:
.
15 iulie – UE decide să nu ia măsuri în ceea ce privește genocidul din Gaza, 27 iulie – Ursula von der Leyen semnează un acord comercial favorabil exclusiv Washingtonului, în numele “stabilității”.
.
Pe 12 iulie, cu 3 zile înainte de semnarea acordului comercial prin care Ursula îi dă, practic, undă verde lui Trump spre aplicarea taxelor vamale de 15%, punând europenii “la adăpost” de taxele amenințătoare de 30%, economistul Olivier Blanchard scria:
.
A fi amabil, a renunța la taxa pe serviciile digitale, nu a adus nimic Europei. Represaliile inteligente sunt esențiale, chiar dacă, pe termen scurt, ele duc la o situație economică și geopolitică periculoasă – da, administrația Trump ar putea continua escaladarea înainte de a da înapoi. O ripostă inteligentă ar fi ceva foarte diferit de taxele vamale uniforme impuse de Statele Unite – care sunt probabil la fel de dăunătoare pentru SUA și pentru Europa. Ar însemna să se țintească, produs cu produs, ceea ce le provoacă cele mai mari pierderi – politic sau economic – și ceea ce provoacă cele mai mici daune pentru Uniune.
.
Cu alte cuvinte, economistul a observat ceea ce liderii europeni nu au vrut sau nu au fost capabili să vadă: că dacă lui Trump îi dai un deget, îți va lua toată mâna. Europenii au scăzut taxele pentru servicii digitale, SUA tot au amenințat cu taxe vamale. În acest context, Blanchard propunea ca UE să nu răspundă cu taxe generale de tipul „15% pe toate produsele americane”, așa cum procedează Donald Trump, ci să adopte o strategie mai inteligentă.
.
O astfel de strategie ar fi putut însemna impunerea de taxe doar pe produse americane cu valoare simbolică și economică ridicată, precum motocicletele Harley-Davidson, soia sau bourbonul. Acestea sunt asociate cu state-cheie în alegerile americane și, prin urmare, ar putea genera presiune politică internă în SUA. În același timp, aceste produse nu sunt esențiale pentru economia europeană, ceea ce înseamnă că o astfel de ripostă ar provoca daune minime în UE, dar costuri mari pentru adversar.
.
În ceea ce privește masacrul din Gaza, deși Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Statul Israel (1955) prevede respectarea drepturilor omului, instituțiile europene au evitat luarea oricărei măsuri concrete, influențate în mare parte de presiunea administrației Trump, prieten fidel al regimului Netanyahu.
.
Atitudinea pasivă a liderilor a creat o fisură morală și politică între conducătorii europeni și propriii cetățeni, majoritatea fiind tot mai critici față de tăcerea oficială în fața suferinței populației din Gaza. Prin promovarea acestei politici de tăcere și complicitate, Trump urmărește indirect destabilizarea Uniunii Europene, slăbind încrederea cetățenilor în elitele politice și favorizând ascensiunea extremei drepte.
