Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 rămâne una dintre cele mai adânci fisuri din democrația românească. Nu pentru că nu ar exista motive întemeiate pentru care a fost decisă. Și nu pentru că nu ar exista explicații. Ci pentru că acestea din urmă nu sunt suficiente.
.
Știm câte ceva. Dar nu știm destul. Avem mai multe zvonuri decât certitudini, mai multe declarații decât dovezi și, poate cel mai grav, nu avem un final clar. Nu există acel moment de închidere în care statul să spună, fără echivoc: asta s-a întâmplat și de aceea am fost obligați să intervenim.
.
E adevărat, subiectul nu mai domină acum prima pagină. Dar relevanța lui nu a scăzut deloc. Dimpotrivă. Anularea alegerilor nu este doar un episod din trecut, ci un precedent – un reper care va plana asupra fiecărui scrutin viitor. Orice vot de acum înainte va purta, inevitabil, întrebarea: se poate întâmpla din nou? Tocmai de aceea, nevoia de răspunsuri nu e un capriciu. E o condiție de bază pentru încrederea publică.
.
Oamenii nu cer imposibilul. Cer, pe bună dreptate, asumare. O dublă asumare, de fapt: pe de o parte, pentru eșecul instituțiilor de a preveni derapajele care au viciat procesul electoral; pe de altă parte, pentru decizia extremă de a opri acel proces. O decizie care, oricât de justificată ar fi juridic, rămâne profund problematică democratic: oprirea unui mecanism democratic printr-un gest care, în sine, nu este democratic.
.
Instituțiile, însă, ezită. În locul unei explicații complete, oferă justificări parțiale. Cea mai recentă intervenție a venit din partea președintei Curții Constituționale, care a încercat să pună în cuvinte ceea ce până acum a fost mai degrabă sugerat. „Motivele țin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea dreptului de a fi ales al candidaților și nerespectarea flagrantă a regulilor de finanțare a campaniei electorale”, a explicat aceasta, subliniind că sunt „motive extrem de solid ancorate în textul Constituției”.
.
Este, fără îndoială, important ca aceste lucruri să fie spuse. Este necesar ca instituțiile să iasă din tăcere. Dar ceea ce avem acum nu este suficient pentru a închide rana.
.
Pentru că problema nu este doar ce s-a încălcat, ci cum. Nu doar ce principii au fost afectate, ci prin ce mecanisme. Nu doar de ce s-a luat decizia, ci de ce nu a fost prevenită situația care a făcut-o necesară. Fără aceste răspunsuri, explicațiile rămân la nivel de principiu, iar neîncrederea coboară la nivel de instinct.
.
Iar instinctul public spune, încă, că ceva nu se leagă. Legitimitatea instituțiilor unui stat nu vine doar din legalitate. Vine și din transparență. Din capacitatea acestuia de a-și explica propriile decizii până la capăt, nu doar de a le justifica formal. Iar în cazul anulării alegerilor din 2024, această capacitate nu a fost încă demonstrată.
.
„N-a fost o decizie ușoară”, spune șefa CCR. Probabil că așa este. Dar dificultatea unei decizii nu o face automat și suficient explicată. România nu are nevoie doar de reasigurări. Are nevoie de claritate.
