Într-un context geopolitic în schimbare, alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai nu sunt pentru a alege un nou președinte, ci o direcție pentru România, consideră Nicușor Dan, candidat independent în cursa pentru Cotroceni.

Într-un mesaj adresat Diasporei, acesta a detaliat:

.

Eu încerc să le spun că sunt niște alegeri foarte importante, într-un context geopolitic în mare schimbare, și spun că în momentul acesta nu se alege un mandat de președinte pentru cinci ani, se alege chiar o direcție pentru România pentru mulți ani de acum încolo și este foarte important ca România să păstreze direcția occidentală.

.

În opinia lui Nicușor Dan este nevoie de o schimbare, iar în acest sens l-a nominalizat pe Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR, drept reprezentant al continuității.

.

Noi avem de câțiva ani o guvernare care se învârte în jurul PSD-ului, avem, după ce toți politicienii au spus că au învățat o lecție pe care românii le-au dat-o în noiembrie, vedem o continuitate și vedem la domnul Antonescu și la liderii coaliției o voință de continuitate. Exact despre asta e vorba, vrem să continuăm exact cum am mers până acum sau vrem o schimbare, a precizat Dan.

..