Uneori, suntem atât de ocupați să vedem ce nu merge bine în România, încât trec pe lângă noi poveștile sale de succes. Iar una dintre cele care chiar contează aproape că a trecut pe lângă noi: doar în ultimii 5 ani, între 2020 și 2025, 1.056.000 de români au ieșit din sărăcie. Numărul persoanelor aflate în sărăcie relativă a scăzut de la 4,52 milioane în 2020 la 3,47 milioane în 2025 – o reducere de -23% în ani pe care și-au pus amprenta o pandemie globală, un război la graniță pentru care încă plătim, cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii și o inflație care a măcinat economia noastră și, pe lângă ea, toate economiile europene de care depindem. În timp ce marile motoare economice ale Occidentului se clătinau, la granița estică a Uniunii Europene, circa 5% din țară a făcut un pas în sus pe scara socială în cel mai ostil mediu economic posibil. Nu înseamnă că România a rezolvat problema sărăciei. Înseamnă însă că, în ciuda tuturor obstacolelor, direcția generală a fost una pozitivă.
.
Și nu, nu a fost nicidecum o întâmplare, ci o tendință încăpățânată: în fiecare an dintre 2020 și 2025, numărul persoanelor sărace a fost mai mic decât în anul precedent. Chiar dacă ritmul a variat, direcția nu s-a inversat niciodată, iar 2024 a fost anul marilor progrese – practic, peste o treime din întregul avans al ultimilor cinci ani s-a concentrat în acele 12 luni. Și în 2025, deși ritmul s-a mai temperat, scăderea a continuat cu încă 127.000 de persoane, marcând un moment istoric – pentru prima dată, ponderea persoanelor sărace a coborât sub pragul psihologic de 19% din populație, ajungând la 18,4% (față de 23,4% în 2020).
.
Cea mai importantă dovadă că nu vorbim doar despre o simplă „inginerie din pix” a cifrelor stă în evoluția formelor celor mai severe de sărăcie. În mod tradițional, România suferea profund la capitolul deprivării materiale și sociale severe – adică acea incapacitate reală de a-ți asigura bunurile de bază și un trai demn. În 2022, raportul era dramatic: aveam mai mulți oameni în deprivare severă (4,59 milioane) decât sub pragul sărăciei relative (4,02 milioane). Până în 2025, acest raport s-a inversat complet. Deprivarea severă a coborât la 16,8% (3,16 milioane de oameni), trecând sub rata sărăciei relative de 18,4%. În termeni absoluți, peste 1,4 milioane de români au scăpat de formele acute ale lipsurilor materiale în doar trei ani. Standardele minime de trai au devenit, în sfârșit, mai accesibile pentru cei aflați la baza piramidei veniturilor.
.
Si mai interesant e că această ieșire din vulnerabilitate s-a produs în timp ce „ștacheta” a continuat să urce. Valoarea pragului de sărăcie relativă a crescut vertiginos, pe fondul ajustărilor salariale și al inflației: în 2022, erai considerat expus riscului de sărăcie dacă aveai sub 16.278 lei pe an (aproximativ 1.357 lei pe lună); în 2025, acest prag a urcat la 24.435 lei pe an (aproximativ 2.036 lei pe lună).
O creștere de 50% a exigențelor economice minime ar fi trebuit, în mod normal, să arunce și mai mulți oameni sub linie. Faptul că numărul celor aflați sub acest prag crescut a continuat să scadă indică faptul că veniturile reale din zonele vulnerabile au avansat mai rapid decât dinamica generală a scumpirilor.
.
Sigur, asta nu înseamnă că România a câștigat lupta cu sărăcia. Să nu uităm textul din subsolul acestor date optimiste: încă avem 3,47 milioane de români prinși în capcana sărăciei relative și 5,2 milioane de suflete care trăiesc sub riscul sărăciei sau excluziunii sociale. Drumul rămas este încă lung. Dar înseamnă că, în ciuda tuturor crizelor suprapuse care ar fi putut îngenunchea o economie încă fragilă, societatea românească a reușit să-și protejeze și să-și ridice cei mai vulnerabili cetățeni. Nu este un miracol absolut, dar e dovada că, atunci când șansele par împotriva noastră, România poate produce schimbări profunde care contează si care merită recunoscute.
