STB vrea să scumpească biletele: de la 3 lei la 5 lei călătoria, iar noile tarife ar putea intra în vigoare din toamnă.
.
Societatea de Transport București (STB) propune majorarea prețului unei călătorii de la 3 lei la 5 lei, adică o scumpire de aproape 70%. Propunerea a fost trimisă către Consiliul General al Municipiului București (CGMB), care urmează să decidă dacă aprobă noul tarif. Dacă va fi votată, măsura ar putea intra în vigoare din această toamnă, la 30 de zile după aprobare.
.
Ultima scumpire a biletelor STB a avut loc în 2021, când prețul unei călătorii a crescut de la 1,3 lei la 3 lei. Noile tarife ar alinia costul unei călătorii la același nivel cu cel al Metrorex.














