Confuzia planează asupra negocierilor ce ar putea avea loc între Putin și Zelenski, iar incertitudinea din jurul ipoteticului eveniment pare să fie chiar noua armă a lui Donald Trump și a lui Vladimir Putin. Cert este că se caută maximizarea interesului propriu: fie că este vorba de obținerea statutului de erou de război – în cazul președintelui american – sau de vasalizarea Ucrainei – în cazul liderului rus.
.
În ultimele săptămâni, pe ordinea de zi a liderului de la Casa Albă au fost două întâlniri importante: cea dintâi cu Putin, în Alaska, apoi cea de-a doua, cu Zelenski și cu liderii europeni, la Washington. Cu toate acestea, cea mai importantă piesă a puzzle-ului rămâne întâlnirea dintre Putin și Zelenski, al cărei format este cel puțin incert.
.
Variantele speculate ale summitului ar fi următoarele: o întâlnire bilaterală (Putin-Zelenski), o conferință în trei (Putin-Zelenski-Trump) sau chiar o reuniune la care să participe inclusiv un reprezentant european.
.
În urma discuțiilor încurajatoare de ieri, președintele Trump a vorbit la telefon cu președintele Putin, iar acesta a fost de acord să înceapă următoarea etapă a procesului de pace – o întâlnire între președintele Putin și președintele Zelenski, care ar urma să fie urmată, dacă va fi necesar, de o întâlnire trilaterală între președintele Putin, președintele Zelenski și președintele Trump, le-a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, reporterilor marți.
.
Cu toate acestea, Putin nu s-a arătat la fel de deschis în ceea ce privește o întâlnire trilaterală, dar Washingtonul a sugerat că se vor purta negocieri pentru a schimba părerea liderului rus. De ce? Trump nu vrea să riște ca un posibil acord Rusia-Ucraina să nu fie asociat cu numele său, dar, în același timp, nu vrea nici ca atenția publicului să fie ațintită, din nou, asupra dosarelor Epstein.
.
O altă controversă este legată de locul întâlnirii. Posibile locații, conform surselor, sunt Geneva, Viena, Roma, Budapesta și Doha, dar se pare că Putin ar prefera ca Zelenski să vină în Moscova, încercând, astfel, chiar și în ultimul ceas, să-și arate superioritatea față de omologul său ucrainean.



















