Dacă aș fi „Vladimir”, așa cum l-a numit duios pe Putin președintele Donald Trump în urmă cu puțin mai mult de o lună la summit-ul din Alaska, aș fi foarte îngrijorat. Și pe bună dreptate! Același Donald Trump care vorbea atunci de fantastica sa relație cu liderul rus a revenit acum cu un croșeu maiestuos în obrazul lui Vladimirovici și a pus la pământ orice speranță a acestuia la prietenie americană în problema Ucrainei. Brusc și violent. A fost nevoie doar de o întâlnire a președintelui SUA cu Volodimir Zelenski și, înainte de asta, de niște drone rătăcitoare trimise de Putin care să sune alarma în tot Occidentul.

.

Negru pe alb, Donald Trump a lansat apoi un atac neobișnuit de virulent la adresa lui „Vladimir”, trezit dintr-o dată cu lesa imperialistă mai scurtă: Rusia pare un „tigru de hârtie” și nu o putere militară reală, în opinia președintelui american; mai spune el că Ucraina, care are un spirit măreț, are șansa de a-și lua înapoi țara în granițele de dinaintea invaziei și, „cine știe, poate merge chiar mai departe de atât”.

.

Atât și ar fi fost suficient să trimită fiori pe șina spinării chiar și unui om obișnuit cu clima rusească, dar Trump nu s-a oprit aici, ci a dat indirect și un sfat ucrainenilor, europenilor și statelor NATO: să acționeze, dat fiind că Putin și Rusia au probleme economice mari.

.

Bonus: președintele american a anunțat că țara sa va continua să furnizeze arme către NATO, cu care Alianța Nord-Atlantică va putea face ce dorește – adică inclusiv să le trimită în Ucraina împotriva lui Putin.

.

De ce virează totuși Donald Trump atât de brusc, după ce și-a petrecut mare parte din ultimul an punând presiuni pe Ucraina să accepte condițiile de pace ale Rusiei și să cedeze teritorii? Un indiciu vine tot de la Trump, care sugerează că Putin l-a mințit în legătură cu detaliile conflictului și situația economică a Moscovei. „După ce am aflat și înțeles pe deplin situația militară și economică în conflictul Ucraina-Rusia și după ce am văzut problemele economice pe care le cauzează Rusiei, cred că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, e în poziția de a lupta și CÂȘTIGA toată Ucraina, în granițele sale de la începutul războiului”, a scris Trump sentința liderului rus.

.

Dacă lumea întreagă, oricât s-ar fi obișnuit până acum cu imprevizibilul trumpist, este șocată de noua poziție a președintelui american, Putin trebuie să fie catatonic la această oră. Poate e mai bine. Când își revine, trebuie să lupte pe un nou front, cu un dușman pe care și l-a creat el însuși și pe care nimeni nu l-ar vrea împotrivă. Statele Unite.

..