După două decenii marcate de întârzieri și incertitudini, toate tronsoanele Autostrăzii Transilvania se află acum în execuție, potrivit declarațiilor oficiale ale ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Primele loturi ar putea fi gata până la finalul acestui an, în special cele realizate de compania UMB: segmentele Nădășelu – Nușfalău și Nușfalău – Poarta Sălajului, ce include și tunelul Meseș.
.
Pe autostrada Transilvania, UMB are două contracte, de la Nădăşelu la Nuşfalău, de la Nuşfalău la Poarta Sălajului, e cu tunelul Meseş. Am semnat acum vreo lună şi ceva contractul pe Suplacu de Barcău – Chiribiş, se lucrează, cred că Erbaşu e cel care a câştigat, se dă drumul în sfârşit şi pe Chiribiş – Biharia, deci pe toate loturile de pe autostrada Transilvaniei în acest moment se lucrează, ceea ce este un lucru important. La 20 de ani după Bechtel (…) se lucrează pe toate loturile de pe autostrada Transilvaniei şi termenul pentru cele două loturi… acolo este problema cu pasajele, dar termenul pentru rest a rămas undeva la sfârşitul acestui an, a declarat Grindeanu.
.
Cristian Pistol, directorul CNAIR, a confirmat că ultimul contract, cel pentru tunelul Meseș, a fost semnat luna trecută, completând astfel rețeaua contractuală pentru întreaga autostradă. Problemele rămase țin în principal de pasajele aflate sub un contract separat, însă constructorul este mobilizat, iar finalizarea acestora este preconizată pentru anul 2026. Între timp, autoritățile vor implementa descărcări temporare pentru a valorifica segmentele deja finalizate.
.
Odată cu finalizarea nodului rutier de la Românași – aflat deja în execuție – șoferii vor putea circula pe mai multe porțiuni funcționale ale autostrăzii, chiar dacă pasajele principale vor mai avea de așteptat. Oficialii speră ca nodul să fie gata tot în acest an, punând în valoare investițiile deja realizate pe cele două tronsoane executate de UMB.
.
În paralel, antreprenorul Erbașu a început lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș, după depășirea unor blocaje birocratice. Potrivit CNAIR, ordinul de începere a fost emis, echipele sunt pe teren și lucrările intră în linie dreaptă.
.
Ministrul Grindeanu a oferit și actualizări pentru alte proiecte: ultimii 10 km de pe Craiova – Pitești ar urma să fie gata în iulie, iar segmentul Brăila – Galați este așteptat să fie deschis circulației în luna august. Totodată, se lucrează la remedierea problemelor de la podul de la Buzău, care ar putea fi deschis traficului în iunie, după ce defecțiunile tehnice vor fi corectate, potrivit directorului CNAIR.




















