Ilie Bolojan a spus astăzi cu voce tare un lucru pe care statul român l-a evitat ani la rând: dacă ți-ai făcut studiile la medicină pe bani publici, ai o datorie față de țara care te-a format. Nu doar una morală, ușor de ignorat, ci una concretă, măsurabilă: să rămâi să profesezi în România cel puțin câțiva ani după absolvire.
.
Ideea pare dură, dar s-ar putea să fie necesară, pentru că discuția deschisă de premier pleacă de la o criză: România nu duce lipsă de facultăți de medicină, nici pe departe de absolvenți, dar duce cronic lipsă de medici.
.
Prim-ministrul ne oferă și cifrele de context: din aproximativ 7.000 de absolvenți de medicină, doar 4.000 intră la rezidențiat. După câțiva ani, în sistemul public ajung efectiv să lucreze aproximativ 1.000. Restul se pierd, mulți în străinătate, astfel că statul român trebuie să se mulțumească să fie un furnizor eficient de personal medical pentru Europa.
.
Dar asta costă. Fiecare student la medicină înseamnă pentru stat niște zeci de mii de euro pentru șase ani de studii. O investiție publică serioasă, făcută dintr-o nevoie structurală: sănătatea populației. Doar că rezultatul nu se vede în spitalele românești, ci în clinicile din Vest. România are astăzi 3,7 medici la mia de locuitori, sub media europeană de 4,3, arată cele mai recente date ale Comisiei Europene. La asistenți medicali, suntem ușor sub medie. Problema nu e deci producția, ci retenția de cadre medicale. Formăm de două ori mai mulți medici decât media UE și nu ne bucurăm de ei.
.
Cea mai fragilă verigă rămâne medicina de familie, care ar trebui să preia la un moment dat volumele mari de probleme pentru care acum mergem direct la spital sau la specialist, fiindcă e mai simplu. Doar 18% din medicii români activează în acest sector, sub media europeană de 20%, iar viitorul arată și mai rău: doi din cinci medici de familie au acum peste 60 de ani. Domeniul nu atrage studenții, iar satele și orașele mici sunt, pentru mulți tineri, o formă de exil profesional.
.
Consecințele? Se văd. În 2024, peste un milion de români cu probleme medicale nu au reușit să le rezolve, din cauza costurilor, a distanței sau a timpilor de așteptare. Una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană.
.
Sigur, propunerea lui Bolojan trebuie tratată responsabil, cu toate nuanțele și implicațiile sale. Dar are meritul de a muta discuția în zona responsabilității față de comunitatea care te-a format. Dacă statul investește masiv în tine, nu e absurd să îți ceară ceva înapoi. Mai ales când miza nu e o balanță contabilă, ci accesul real la sănătate pentru milioane de oameni.
