Arsenalul nuclear al Chinei a crescut semnificativ din 2020 până în prezent, ajungând la peste 600 de focoase operaționale în 2024, conform unui raport al Pentagonului.

În urmă cu doar 4 ani, China deținea aproximativ 200 de focoase, însă ritmul rapid de dezvoltare continuă, astfel încât se estimează că, până în 2030, arsenalul nuclear al Chinei va depăși 1.000 de focoase, arată oficialii americani.

China nu a intensificat doar nivelul de creștere a puterii sale nucleare, ci a și diversificat armele, astfel încât arsenalul include acum rachete cu impact precis și focoase de mare putere.

Deși arsenalul chinez rămâne mult mai mic decât cel al Statelor Unite sau al Rusiei, el face parte dintr-o strategie mai amplă de consolidare a influenței globale a Chinei.

Beijingul continuă să-și modernizeze capacitățile militare, atât nucleare, cât și convenționale. China dezvoltă noi rachete convenționale capabile să atingă Hawaii, Alaska sau teritoriul continental al SUA, în încercarea de a reduce diferențele față de capacitățile militare americane.

Aspectul este important, date fiind tensiunile care s-au intensificat pe parcursul anului trecut, în special în Marea Chinei de Sud și în relația cu Taiwanul.

E de menționat că SUA consideră China principala provocare strategică la nivel global, datorită ambiției sale de a remodela ordinea internațională în favoarea propriilor interese.

Sursă foto: elements.envato.com

..