Conform noii inițiative a Comisiei Europene, absolvenții de licee profesionale și școli tehnice vor putea aplica pentru stagii plătite în instituțiile europene care, până în acest moment, erau rezervate doar celor care au terminat cel puțin o facultate de 3 ani. Inițiativa aparține Roxanei Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru portofoliul “Oameni, competență și pregătire”.
.
Prin programul Blue Book, aproximativ 10.000 de candidați se înscriu anual pentru a obține unul dintre cele 1.000 de posturi pentru stagii plătite în cadrul instituțiilor europene. Pentru prima dată, Comisia ia în calcul să pună la dispoziție 100 de locuri celor care au urmat pregătiri profesionale, transmițând mesajul clar că educația profesională este importantă pentru viitorul Europei.
.
Stagiile durează 5 luni și vor include activități în domenii precum IT, logistică și administrație. Mînzatu își dorește implicarea directă a acestor tineri în procesele decizionale privitoare la domeniul absolvit, chiar dacă nu au studii superioare. În plus, stagiarii primesc o subvenție de aproximativ 1.500 euro pe lună, plus decontarea transportului, ceea ce ar trebui să acopere costurile traiului la Bruxelles, mai declară vicepreședinta Comisiei Europene.




















