Fostul președinte USR Cătălin Drulă vrea ca legea care îi protejează în instanță de presiuni politice pe cei concediați din funcții publice obținute prin concurs să fie modificată, astfel încât „cei care au putere executivă – un ministru, un primar – îşi pot implementa şi face politici de personal pentru a aduce acele politici la îndeplinire”.
.
Vă dau un detaliu despre ce o să fie la negocieri, sper eu, pentru că eu ştiu că pe colegii mei de partid i-am convins. Ştiu că domnul Bolojan are o gândire similară. Trebuie să luăm acele măsuri rapid, poate chiar de la învestirea Guvernului, care să însemne că cei care au putere executivă – un ministru, un primar – îşi pot implementa şi face politici de personal pentru a aduce acele politici executive la îndeplinire. Mai precis, mai pe româneşte, dacă am auzit cu toţii acea expresie: ”Dom-le, ăsta e fixat pe post, că a dat concurs”. Unu la mână: ştim şi noi cum se dau concursurile, unele sunt şi pe bune, altele nu. Ce e aia fixat pe post? Fixat pe post înseamnă o sarcină în cârca ta, a mea şi a fiecăruia că vom plăti un salariu la stat cuiva, a declarat Cătălin Drulă pentru Prima TV.
.
Întrebat dacă vrea schimbarea legislaţiei care le permite celor destituiți din funcții publice obținute prin concurs să fie repuşi în funcţie prin decizii judecătoreşti, fostul președinte USR a confirmat:
.
Eu cred că întotdeauna e o balanţă în politicile publice şi de data asta robinetul îl putem da către a mări această putere executivă (ex. miniștri sau primari, n.r.), atâta timp cât ea nu este exercitată cu rea voinţă. Eu cred că este foarte mult loc de a permite primarului, ministrului, celui care are puterea executivă într-o instituţie să îşi facă politicile de personal. Nu poate fi abuziv, nu poate fi discriminatoriu, sunt legi împotriva acestui lucru şi dacă cineva este doar hărţuit, evident că are nişte protecţii, dar de la asta până la a ţi se spune ”Bine ai venit ca primar în instituţie, nu poţi să faci nimic!”, un lucru care e ştiut de toată lumea şi un lucru care e reclamat inclusiv de primarii PSD şi PNL, a continuat acesta.














