După mai bine de cinci luni de criză politică, România are un guvern cu puteri depline. Cabinetul Luca Niculescu a trecut de Parlament cu 280 de voturi pentru și doar 58 împotrivă. Avea nevoie de 233. A primit o majoritate mai mult decât confortabilă, asigurată inclusiv de PNL, deși e dominat de PSD. Cu o învestire făcută într-o grabă care bate la ochi: astăzi a fost votul, astăzi președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire, astăzi miniștrii depun jurământul și tot astăzi are loc prima ședință de guvern. După cinci luni în care țara ardea și baba se pieptăna, brusc nu mai e timp de pierdut. De ce?
.
Prima întrebare e pentru PNL. De ce au votat liberalii acum un guvern al lui Nicușor Dan dominat de PSD, cu 12 miniștri social-democrați din 18, când ar fi putut învesti, în urmă cu luni de zile, un guvern liberal condus de Eugen Tomac sau un al doilea, condus de Adrian Veștea? Explicația oferită astăzi, că țara se află în pragul prăpastiei și are nevoie urgentă de un guvern, ar fi fost la fel de valabilă și acum o lună. Sau acum cinci. Ce s-a schimbat între timp?
.
Mai ales că votul nu a fost unul la limită. Guvernul a primit cu 47 de voturi mai mult decât avea nevoie, deși atacurile dintre partidele care l-au învestit au continuat până în ultima clipă. Ilie Bolojan a ținut de la tribuna Parlamentului un discurs dur împotriva PSD, ca un veritabil lider al opoziției, înainte ca liberalii să voteze un guvern controlat de PSD. Sorin Grindeanu avusese și el un discurs la fel de ostil împotriva PNL, de la care aștepta voturi, și USR.
.
Iar dacă USR a refuzat să voteze guvernul Niculescu, PNL și UDMR au trecut în opoziție imediat după ce au contribuit la învestirea lui. Avem acum un guvern votat inclusiv de cei care anunță că i se vor opune – va exista susținere în continuare? Cu alte cuvinte, ce se va întâmpla când noul premier va avea nevoie nu de un vot de învestitură, ci de voturi ca să guverneze? Trecem de la interimat la imobilitate?
.
Există apoi întrebarea Ilie Bolojan. Îl vor mai păstra liberalii în fruntea partidului după ce a pierdut guvernarea și, odată cu ea, principalul instrument de putere? Altfel spus, s-a încheiat cariera lui sau va încerca să construiască un pol de dreapta anti-PSD, cu ochii la alegerile din 2028?
.
Și mai există o întrebare, care merge dincolo de calculele parlamentare. Care a fost, de fapt, miza schimbării de guvern? Mai ales că măsurile, inclusiv cele de austeritate din guvernul Bolojan, au fost luate cu acceptul PSD, iar programul de guvernare al noului guvern PSD are multe similarități cu al lui Siegfried Mureșan, de exemplu, pe care PNL și USR l-au susținut, iar PSD l-a refuzat visceral. Au circulat argumente în sprijinul ipotezei că demiterea lui Bolojan ar fi beneficiat de ajutor american. Noul premier, Luca Niculescu, ales de Nicușor Dan după cum spunea Sorin Grindeanu, se bucură de susținere franceză. Iar președinta Comisiei Europene l-a felicitat deja, cu un mesaj care pune accentul nu pe economia României, ci pe securitatea continentului: „Să consolidăm securitatea pe flancul nostru estic. Nu avem timp de pierdut”. Este criza guvernamentală românească doar rezultatul luptelor interne pentru putere sau există și o miză geopolitică mai mare?
.
Sunt multe pe care nu le înțelegem acum. E cert însă că România a petrecut mai bine de cinci luni cu un guvern interimar, în timp ce partidele au negociat, s-au atacat, s-au răzgândit și, în cele din urmă, au găsit voturile care păreau imposibil de adunat. Nu știm de ce soluția de astăzi n-a fost posibilă mai devreme. Nu știm dacă și cât va rezista majoritatea de azi și nici cine va plăti costul politic al lunilor pierdute. Iar toate aceste necunoscute duc la poate cea mai importantă întrebare: cui i-au folosit, de fapt, cele cinci luni de criză?
.
Un lucru e deja limpede: în timp ce noul guvern abia își ocupă birourile, partidele se poziționează pentru următoarea confruntare. Bătălia pentru alegerile din 2028 a început.
