Prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer se va întâlni cu mai mulți șefi de stat și lideri europeni la Bruxelles. Aceasta este prima întâlnire la Bruxelles între un prim-ministru britanic și o adunare a liderilor din Uniunea Europeană de la Brexit încoace.
Starmer declara încă de când prelua funcția de prim-ministru că va încerca să consolideze relația Regatului Unit cu UE, iar călătoria la Bruxelles face parte dintr-o „resetare” între Marea Britanie și UE, potrivit premierului.
Deși Guvernul britanic a promis că Marea Britanie nu se va realătura Pieței Unice sau Uniunii Vamale Europene, cabinetul de miniștri al lui Starmer este interesat să îmbunătățească relațiile anglo-europene în domenii precum apărarea și securitatea, combaterea criminalității și comerțul.
Așteptările Bruxelles-ului s-ar fi temperat în ultimele luni, liderii europeni percepând resetarea relațiilor propusă de prim-ministrul Starmer ca fiind vagă.
Starmer se va întâlni și cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.














