Elena Lasconi își dă demisia de la conducerea USR, făcându-i loc interimarului Dominic Fritz, primarul Timișoarei și favoritul pentru preluarea postului de președinte al partidului. Congresul USR pentru desemnarea unui nou lider va fi organizat pe 21 iunie, iar Nicușor primește susținerea oficială a partidului pentru al doilea tur de scrutin prezidențial.
.
A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine, a declarat Elena Lasconi.
.
Printre mulțumirile pentru susținătorii săi, respectiv colegi din USR, “voluntari, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine”, căutătoarea turului pierdut a mai spus că nu se va retrage din viața publică, rămânând loială valorilor USR. În plus, deputatul USR Ionuț Moșteanu a comunicat intenția partidului de a-i oferi, în continuare, sprijin lui Lasconi în funcția de primar al Câmpulungului.
.
Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem.














